International

Beijingul confirmă că balonul observat deasupra Americii Latine provine din China

Diplomaţia chineză a comunicat luni că balonul observat deasupra Americii Latine şi desemnat de Statele Unite ca dispozitiv de “supraveghere” chiar provine din China, dar este “de natură civilă”, relatează France Presse, potrivit Agerpres.

Armata americană a doborât sâmbătă, la ordinul preşedintelui Joe Biden, un prim balon chinezesc ce zbura de câteva zile deasupra Statelor Unite, provocând critici puternice din partea Beijingului.

Cu o zi înainte, Departamentul Apărării SUA a indicat că a reperat un al doilea “balon de supraveghere chinezesc” deasupra Americii Latine. Columbia a anunţat în weekend că un balon a zburat deasupra teritoriului său.

“După verificare, se dovedeşte că acest balon fără pilot provine din China. Este de natură civilă şi folosit pentru teste de zbor”, a declarat Mao Ning, o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe chinez.

“Sub efectele climei şi datorită limitărilor sale în ceea ce priveşte manevrabilitatea, acest balon s-a abătut serios de la traiectoria planificată şi s-a pierdut pe cerul deasupra Americii Latine şi Caraibelor”, a subliniat ea într-un briefing de presă regulat.

Ea nu a precizat cărei entităţi îi aparţine dispozitivul.

Forţele aeriene columbiene au declarat că balonul a fost detectat vineri dimineaţă şi monitorizat până când a părăsit spaţiul aerian naţional.

Autorităţile militare ale ţării sud-americane au asigurat că dispozitivul “nu a ameninţat” în niciun moment securitatea şi apărarea ţării. Nu a fost dat niciun detaliu asupra localizării sau traiectoriei sale.

Armata americană a doborât sâmbătă, în largul coastei statului Carolina de Sud (sud-estul SUA), primul balon chinezesc, considerat de Pentagon drept un dispozitiv de spionaj.

China spune că era o aeronavă civilă şi a acuzat Statele Unite că “au reacţionat exagerat” prin folosirea forţei.

Articole recente

Trump avertizează că răbdarea sa față de Putin „se epuizează rapid”

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că își pierde răbdarea cu președintele rus Vladimir Putin…

2 ore ago

Gemini, platforma de tranzacționare a criptomonedelor a fraților Winklevoss, înregistrează o creștere de peste 14% la debutul pe Nasdaq

Acțiunile bursei de criptomonede Gemini Space Station au crescut cu 14% vineri, după ce operatorul…

2 ore ago

SUA solicită G7 și UE să impună tarife Chinei și Indiei pentru achizițiile de petrol rusesc

Miniștrii de finanțe din G7 discută posibile tarife vamale pentru țările care „fac posibilă” războiul…

2 ore ago

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, anunţă Uniunea Ziariștilor Profesioniști…

2 ore ago

Nvidia și OpenAI vor susține investiții majore în infrastructura de inteligență artificială din Marea Britanie

Nvidia și OpenAI sunt în discuții pentru susținerea unei investiții majore în Marea Britanie, axată…

2 ore ago

SUA promit în Consiliul de Securitate al ONU să apere „fiecare centimetru” din teritoriul NATO

Statele Unite au declarat vineri în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite că „vor apăra…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More