Update articol:

Beijingul raportează “semnale” din partea Iranului în favoarea discuţiilor cu SUA

iran Sursa foto: pixabay.com

Şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, a menţionat miercuri unele “semnale” iraniene în favoarea negocierilor cu Statele Unite pentru a pune capăt războiului, ceea ce, în opinia sa, reprezintă “o rază de speranţă”, notează AFP.

Preşedintele american Donald Trump a trecut în ultimele zile de la ameninţarea cu escaladarea războiului împotriva Iranului la anunţul discuţiilor cu Republica Islamică, afirmaţie dezminţită, însă, categoric de Teheran.

“Atât Statele Unite, cât şi Iranul au emis semnale în favoarea negocierilor, lăsând să se întrevadă o rază de speranţă pentru pace”, a declarat miercuri Wang Yi, în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul său egiptean, Badr Abdelatty.

“Comunitatea internaţională trebuie să încurajeze activ părţile aflate în conflict să angajeze un dialog. De îndată ce încep să discute, pacea devine din nou posibilă”, a subliniat el, potrivit unui comunicat difuzat în cursul nopţii de biroul său.

Wang Yi nu a precizat la ce “semnale” iraniene face referire, potrivit Agerpres.

Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a reafirmat miercuri că Iranul “nu are intenţia de a negocia”, ci de a “continua să reziste”.

Numeroase incertitudini înconjoară eventualitatea unor discuţii între Teheran şi Washington.

Donald Trump continuă să afirme că dialogul are loc. “Negociază şi vor absolut să ajungă la un acord, dar se tem să spună acest lucru”, a afirmat preşedintele american.

Într-o convorbire telefonică separată cu omologul său turc, Hakan Fidan, şeful diplomaţiei chineze a declarat miercuri că “prioritatea absolută” rămâne “promovarea activă a discuţiilor de pace”.

Wang Yi a salutat “rolul constructiv” jucat de Ankara pentru “a favoriza reluarea negocierilor”, conform Ministerului chinez de Externe.

China, partener economic şi politic al Teheranului, a condamnat ferm atacurile americane şi israeliene asupra Iranului. Totodată, aceasta a criticat implicit atacurile iraniene împotriva ţărilor din regiune şi blocarea strâmtorii Ormuz, mai scrie AFP.

BVB | Știri BVB
CONPET SA (COTE) (26/03/2026)

Convocare AGOA Anuala/ AGEA (29)30.04.2026

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (25/03/2026)

Convocare AGA Anuala_29/30Aprilie 2026

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/03/2026)

Convocare AGOA&AGEA din data de 27/28.04.2026

Sphera Franchise Group (SFG) (25/03/2026)

Convocare AGOA&AGEA din data de 29/30.04.2026

PATRIA BANK S.A. (PBK) (25/03/2026)

Convocare AGA O & E 29 aprilie 2026