Afaceri

Bejan (Danone): Calitatea laptelui – una din cauzele care duc la diferenţele de valori nutriţionale dintre un iaurt Activia produs în România şi unul produs în Franţa

Una din cauzele care duc la diferenţele de valori nutriţionale dintre un iaurt Activia produs în România şi un iaurt Activia produs în Franţa ţine de diferenţa de calitate dintre laptele românesc şi cel franţuzesc, a declarat, miercuri, managerul pentru Comerţ Modern al Danone România, Oana Bejan, după ce Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a menţionat numele companiei într-un raport privind dublul-standard alimentar.

“Referitor la informaţiile privind dublul standard, ce putem să vă asigurăm este că, în calitate de producător local, ne interesează în primul rând preferinţa consumatorului pentru un anumit tip de produs şi pentru un anumit tip de proces. Fabrica Danone de la Bucureşti este una din cele mai eficiente fabrici Danone din Europa şi producem atât produse ferme – cu cheagul întreg -, cât şi produse cremoase. Diferenţa de valori nutriţionale dintre un produs Activia produs în România şi un produs Activia produs în Franţa, de exemplu, cum a fost comparat în cazul concret despre care vorbim, diferenţele de valori nutriţionale pot avea câteva surse foarte obiective: una dintre surse este structura valorilor nutriţionale care ţine de calitatea laptelui din România şi calitatea laptelui din Franţa şi există uşoare variaţii de valori nutriţionale inclusiv între anotimpuri. Deci, valorile nutriţionale ale laptelui în cursul verii sunt uşor diferite faţă de cele din cursul iernii”, a argumentat Oana Bejan, în cadrul Retail Arena 2019, citat de Agerpres.

De asemenea, ea a susţinut că acele două produse Danone comparate de ANPC sunt diferite.

“În al doilea rând, pe tehnologii diferite, şi mă refer de exemplu la iaurtul ferm Activia produs în România şi la iaurtul brasat produs în Franţa, vorbim din punctul nostru de vedere de compararea a două produse diferite, care ţin atât de originea laptelui, cât şi de procesul de fabricaţie. Sunt multe lucruri care sunt negociabile în industria asta, însă pot să vă asigur că, din punctul nostru de vedere, la Danone un singur lucru este nenegociabil – şi acela este calitatea produsului, care porneşte de la calitatea sursei de lapte, programele intensive de educare a fermierilor în ceea ce priveşte calitatea furajelor şi aşa mai departe. Noi respingem acuzaţiile care fac referire concret la produsele noastre în contextul subiectului de dublu-standard şi, dincolo de informaţia interpretabilă care poate fi folosită în diferite contexte, la bază există cauze obiective care ţin de procesul de fabricaţie şi de valorile nutriţionale ale laptelui”, a încheiat Oana Bejan.

Iaurtul Activia comercializat de Danone în România a fost inclus de către ANPC pe lista produselor cu ingrediente diferite comercializate în ţara noastră faţă de iaurturile produse de aceeaşi firmă în state vest-europene.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

10 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

10 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

11 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

11 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

11 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More