International

Belarus: Mercenarii Wagner şi trupe speciale belaruse se vor antrena împreună în apropierea frontierei cu Polonia

Mercenarii din gruparea rusă Wagner vor ajuta la antrenarea trupelor speciale belaruse în timpul unor exerciţii militare organizate în apropiere de frontiera dintre Belarus şi Polonia, a anunţat joi Ministerul Apărării de la Minsk, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Într-o înregistrare video difuzată miercuri, şeful grupării Wagner, Evgheni Prigojin, îi întâmpină pe combatanţii săi în Belarus, spunându-le că ei nu vor mai lua parte la războiul din Ucraina pentru moment şi ordonându-le să se pregătească pentru misiuni în Africa.

”Forţele armate ale Belarusului continuă pregătirea comună cu combatanţii Wagner PMC (companie militară privată)”, a menţionat Ministerul Apărării belarus.

”În cursul săptămânii, unităţi ale forţelor pentru operaţiuni speciale împreună cu reprezentanţi ai Wagner PMC vor efectua sarcini pentru pregătire de luptă în zona militară Brest”, a adăugat ministerul citat.

Anterior în această lună, Polonia a anunţat că va trimite 500 de poliţişti de frontieră pentru a spori securitatea la graniţa cu Belarus, pe fondul creşterii numărului de migranţi care încearcă să intre pe teritoriul polonez şi în contextul potenţialelor ameninţări în urma mutării mercenarilor Wagner în Belarus.

Rebeliunea armată a grupării Wagner a fost oprită în timp ce mercenarii înaintau către Moscova, în urma unui acord între Prigojin şi Kremlin la care s-a ajuns prin medierea preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko.

Conform acordului, preşedintele rus Vladimir Putin le-a oferit mercenarilor trei variante: să se întoarcă acasă, să plece în Belarus sau să semneze un contract cu Ministerul Apărării rus pentru a se subordona ministrului apărării Serghei Şoigu şi şefului Statului Major General, Valeri Gherasimov.

Ca parte a acordului, Kremlinul le-a promis mercenarilor şi şefului lor că nu vor fi urmăriţi penal.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

11 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

12 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

13 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

13 ore ago

This website uses cookies.

Read More