International

Belgia: Acord de guvernare după şapte luni de negocieri

La şapte luni şi jumătate de la alegerile legislative din Belgia, vineri a fost încheiat un acord de guvernare în jurul liderului conservatorilor flamanzi, Bart De Wever, căruia ar trebui să-i revină rapid postul de prim-ministru, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Acordul a fost obţinut după o ultimă sesiune maraton de aproape şaizeci de ore de discuţii aproape neîntrerupte între cinci preşedinţi de partid reunţi la Academia Militară Regală din Bruxelles.

Bart De Wever, liderul acestor negocieri dificile din vara trecută, îşi stabilise el însuşi termenul de 31 ianuarie pentru a se ajunge la un acord, avertizând că riscă să renunţe definitiv la misiunea sa în caz de eşec.

In extremis, el a fost primit la scurt timp după ora 22:00 (21:00 GMT) de regele Filip, pe care l-a informat despre acordul la care au ajuns cei cinci parteneri, potrivit Palatului Regal.

Bart De Wever, primar al oraşului Anvers din 2013, ar putea depune jurământul ca prim-ministru în faţa suveranului încă de luni, potrivit presei belgiene, devenind primul separatist flamand care conduce un guvern în Belgia, notează AFP.

Articole recente

Lavrov: Discuţiile despre garanţiile de securitate pentru Ucraina fără Rusia nu duc nicăieri

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat miercuri că orice discuţie asupra garanţiilor de…

34 de minute ago

DNSC: Fraudă de tip ”investiții rapide” în care este folosită imaginea președintelui României, circulă în prezent pe internet

O fraudă de tip "investiţii rapide", în care este utilizată fraudulos imaginea preşedintelui României, circulă…

35 de minute ago

Ministrul Finanţelor: Trebuie să ne schimbăm fundamental atitudinea în atragerea de investiţii străine; avem nevoie de reguli clare şi echilibrate

România trebuie să îşi schimbe atitudinea în atragerea de investiţii străine şi este nevoie de…

36 de minute ago

Garanția de portofoliu pentru IMM-uri a BID: solicitări de peste 15 miliarde lei, dublu față de bugetul disponibil pentru următorii 3 ani (BID)

Apelul lansat instituțiilor de credit de către Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) pentru „Garanția…

40 de minute ago

Vista Bank introduce, în premieră naţională, sistemul de plăţi instant RoPay Contactless între persoane fizice

Vista Bank a lansat, în premieră naţională, plăţile instant RoPay Contactless între persoane fizice, un…

2 ore ago

IMM România solicită Guvernului lansarea unui pachet de măsuri pentru susţinerea IMM-urilor

România are nevoie de măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri, deoarece creşterea economică se realizează…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More