International

Belgia: Fostul comisar european Reynders suspectat într-o anchetă pentru spălare de bani

Fostul ministru belgian şi fost comisar european Didier Reynders a fost audiat marţi de poliţia belgiană, iar domiciliul său din Bruxelles a fost percheziţionat, în cadrul unei anchete privind suspiciuni de spălare de bani, scrie AFP.

O sursă apropiată dosarului a confirmat pentru AFP informaţia dezvăluită în cursul serii de cotidianul Le Soir.

Ancheta, plasată sub autoritatea procurorului general din Bruxelles, a fost deschisă în 2023 în urma denunţurilor din partea Unităţii de prelucrare a informaţiilor financiare şi a Loteriei naţionale, potrivit aceleiaşi surse.

Didier Reynders, 66 de ani, este suspectat că s-a implicat în activităţi de spălare de bani prin achiziţionarea de jocuri de noroc într-o perioadă în care era încă ministru federal. Nu a fost precizată nicio sumă.

La două zile după încheierea mandatului său de comisar european, Reynders a fost audiat de poliţie, fără privare de libertate, din nou conform sursei apropiate dosarului, şi “au fost efectuate mai multe percheziţii”, dintre care una i-a vizat locuinţa din comuna Uccle (în regiunea capitalei).

Potrivit Le Soir, a fost percheziţionată şi casa lui de la ţară din Valonia.

Comisarul european responsabil pentru justiţie în timpul primului mandat al Ursulei von der Leyen (2019-2024), Didier Reynders a avut în sarcina sa problema protecţiei statului de drept în UE.

Anterior, acest liberal francofon a fost o figură marcantă în guvernele belgiene timp de douăzeci de ani, ocupând o lungă perioadă de timp funcţia de ministru al finanţelor (1999-2011), înainte de a deveni şef al diplomaţiei (2011-2019).

Anul acesta a fost candidat pentru a ocupa din nou funcţia de comisar european desemnat de Belgia, dar partidul său, Mouvement réformateur (MR, liberal), a preferat-o pe Hadja Lahbib, 54 de ani, care era şefa diplomaţiei belgiene din iulie 2022. AGERPRES

 

Articole recente

OMV Petrom anunță al doilea contract de servicii de Market Making pentru Emitent încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional AG

În vederea susținerii lichidității acțiunilor sale listate, OMV Petrom a încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional…

10 minute ago

Acordul cu Mercosur nu oferă garanţii serioase pentru fermierii din UE, afirmă Daniel Buda

România se opune formei actuale a Acordului de parteneriat UE-Mercosur deoarece din perspectivă agricolă nu…

40 de minute ago

Franța: Protestele „Blocați totul” amenință să blocheze transportul și alte servicii în întreaga țară

Franța se confruntă astăzi cu multe perturbări, întrucât protestele „Blocați totul”, organizate de o coaliție…

55 de minute ago

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

3 ore ago

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat sub control judiciar de DNA și are interdicția de a-și exercita funcția – actualizare comunicat DNA

Actualizare: COMUNICAT DNA În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 514/VIII/3 din 09 septembrie 2025, procurorii din…

3 ore ago

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice de mari dimensiuni "Ghost Shark",…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More