International

Belgia: Noi inundaţii după furtuni violente (video)

Furtuni violente au lovit Belgia sâmbătă seară, provocând pagube în provincia Namur (sud), la zece zile după inundaţiile care au făcut 36 de morţi în ţară, au indicat autorităţile, potrivit AFP, informează Agerpres.

Nu s-a înregistrat nicio victimă, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al centrului naţional de criză în jurul orelor 23.00 (21.00 GMT), adăugând că furtunile au trecut şi situaţia s-a “stabilizat”.

Aceste ploi puternice au afectat la lăsarea serii 11 localităţi de pe valea râului Meuse, unde au provocat inundaţii. Imagini impresionante ale străzilor transformate în torenţi au circulat pe reţele sociale, amintind de scenele trăite cu zece zile mai devreme în provincia Liege.

Purtătorul de cuvânt al centrului naţional de criză, Antoine Iseux, a precizat totuşi că situaţia “nu se cu compară” cu inundaţiile din 14 şi 15 iulie, deoarece de această dată ploile nu au provocat revărsări de apă.

Cu toate acestea, ele au provocat pagube materiale, inundând pivniţe, deteriorând drumurile locale, locuinţe şi maşini.

La Namur, capitala Valoniei, un zid s-a prăbuşit pe o şosea în apropierea cazinoului, sub cetate, şi mai multe case au fost evacuate.

La aproximativ treizeci de kilometri spre sud, în oraşul Dinant, ploile au provocat, de asemenea, inundaţii, în special în zona gării. Au luat mai multe maşini, dintre care unele au blocat o trecere de cale ferată.

Belgia a fost lovită în 14 şi 15 iulie de inundaţii fără precedent, în urma unor puternice revărsări de ape provocate de câteva zile de ploi torenţiale. Acestea au afectat în principal regiunea Liege, în estul Valoniei, partea francofonă a Belgiei, şi au făcut 36 de morţi, precum şi şapte persoane încă date dispărute, potrivit unui ultim bilanţ publicat sâmbătă de centrul de criză.

Articole recente

Ministrul italian afirmă că nivelurile de stocare a gazelor sunt excelente în Italia și Europa; Italia nu este pregătită să demoleze centralele electrice pe cărbune

Gilberto Pichetto Fratin, ministrul italian al Energiei, a afirmat că nivelurile de stocare a gazelor…

51 de minute ago

„Valul de COVID din vară” provoacă panică în California; se recomandă purtarea măștilor

Cel puțin un oficial din California a recomandat locuitorilor să poarte măști în interior, din…

56 de minute ago

Microsoft avertizează asupra unor probleme de serviciu, după întreruperea cablurilor submarine din Marea Roșie

Mai multe cabluri submarine de fibră optică din Marea Roșie au suferit întreruperi simultane pe…

o oră ago

Războiul pentru talente în AI: giganţii tehnologici plătesc milioane pentru a recruta specialişti

Industria inteligenţei artificiale trece printr-o adevărată ”cursă a înarmării”, iar companii precum Meta, Google şi…

3 ore ago

Parlament: Duminică – dezbatere şi vot pentru moţiunile de cenzură aferente asumării Guvernului pe al doilea pachet de măsuri

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, duminică, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More