Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzAlexander De Croo/ Sursa foto: twitter.com/alexanderdecroo
Angajaţii belgieni vor putea lucra patru zile pe săptămână, după ce guvernul a convenit marţi un nou acord destinat să crească flexibilitatea pe piaţa muncii, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
După ce formaţiunile care formează guvernul de coaliţie a ajuns la un acord, premierul Alexander De Croo a spus că pandemia de coronavirus a forţat oamenii să lucreze mai flexibil şi să combine viaţa privată cu viaţa profesională. “Aceasta a condus la noi modalităţi de lucru”, a spus premierul belgian.
Angajaţii care solicită acest lucru vor putea să lucreze până la 10 ore pe zi, dacă sindicatele sunt de acord, în loc de maxim opt ore în prezent, pentru a putea lucra o zi mai puţin pe săptămână dar pentru acelaşi salariu. De asemenea, belgienii vor putea să aleagă să lucreze mai mult într-o săptămână şi mai puţin în săptămâna următoare, ceea ce va permite oamenilor să îşi gestioneze mai bine viaţa privată, de exemplu în cazurile de coparentalitate.
“Cred că oferirea de flexibilitate angajaţilor este o idee bună astfel că te poţi organiza diferit, poţi avea un weekeend de trei zile, şi este mai uşor dacă ai copii”, a declarat Amaury Massion, un muzician în vârstă de 44 de ani.
De asemenea, acordul convenit marţi introduce dreptul de a de deconecta digital de la lucru după un program normal de lucru, în cazul companiilor cu mai mult de 20 de angajaţi. În plus, sunt prevăzute noi reguli pentru cei care muncesc pentru platforme digitale precum Uber, inclusiv noi criterii pentru ca aceştia să fie consideraţi drept angajaţi.
Belgia şi-a propus să ajungă la o rată de ocupare de 80% în 2030, faţă de una de 71,4% la finele anului trecut.
Ministerul eston de Externe a anunţat luni că l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al…
Germania va organiza cu sprijinul Iordaniei un "pod aerian umanitar către Gaza", a anunţat luni…
Secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, a susţinut luni că în cazierul său judiciar nu…
Departamentul Securităţii Interne din Statele Unite a transmis luni că ia măsuri pentru a readuce…
Preşedintele american Donald Trump, aflat în vizită în Scoţia, a anunţat luni că Statele Unite…
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reiterat luni că Israelul nu-şi va înceta ofensiva în Fâşia…
This website uses cookies.
Read More