“Prioritatea numărul zero – să extragem cât mai repede gazele naturale din Marea Neagră”
“Ce furnizează sistemul de învățământ din România pentru economia României? Nu prea furnizează nimic”
Fără un preț competitiv la energia electrică nu putem să vorbim de o relansare economică în România, a declarat domnul Bende Sandor, președintele Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților, la cea de-a șasea ediție a Forumului Energiei.
Domnia sa a declarat: “Este prioritatea numărul zero să extragem cât mai repede gazele naturale din Marea Neagră, din zona de mare adâncime, pentru că din zona de mică adâncime deja producem gaze prin Black Sea Oil&Gas. Dar este foarte important să vedem cum le introducem pe piața românească.
La Termocentrala pe gaz de la Iernut am văzut că lucrurile se mișcă, am văzut foarte mulți muncitori, ceea ce nu am văzut în ultimii doi-trei ani. Conducerea s-a angajat că, la sfârșitul anului în cel mai rău caz, vor intra în teste, dar s-ar putea să furnizeze deja energie electrică pentru sistemul național. Este vorba de 430 MW/oră. Este o cantitate nu foarte mare, dar binevenită, mai ales în condițiile în care în 2027 unul dintre reactoarele de la Centrala de la Cernavodă va trebui să fie oprit pentru revizie și va trebui să înlocuim 700 MW/oră. Dacă și investiția de la Mintia va intra în funcțiune, atunci deja mă simt în siguranță că în ceea ce privește energia electrică. În acest fel, România va reuși să aibă resursele necesare pentru a-și produce energia cel puțin atât cât consumă. Bineînțeles că asta va duce probabil la o insuficiență în ceea ce privește gazele naturale, dar cu siguranță și această problemă se va putea rezolva.
În condițiile actuale, eu nu doresc altceva decât ca reindustrializarea României să plece de pe loc, să reușim să o urnim dintr-o stagnare, pentru că nu este bine ca per cap de locuitor să stăm atât de rău la consumul de energie electrică. Asta înseamnă că avem prea puțină industrie și din acest punct de vedere avem nevoie de un preț competitiv.
Fără un preț competitiv pe energia electrică nu putem să vorbim de o relansare economică în România, relansare pe care toată lumea o așteaptă, toată lumea și-o dorește și este într-adevăr nevoie de așa ceva pentru economia României, pentru că asta înseamnă locuri de muncă, asta înseamnă posibilitatea de a crea un cămin în România, asta înseamnă că tinerii noștri nu mai pleacă, tinerii noștri au unde să se întoarcă, pentru că găsesc aici ceea ce își doresc.
În plus, avem nevoie de foarte mulți specialiști, asta înseamnă că avem nevoie și de un învățământ în România care să sprijine această economie. Din păcate, astăzi, trebuie să spun că avem foarte mulți studenți care termină studiile, dar întrebarea mea este ce furnizează sistemul de învățământ din România pentru economia României? Nu prea furnizează nimic, acesta este răspunsul meu astăzi, poate să mă contrazică oricine dorește. În special în domeniul energetic, oriunde mergem, toți jucătorii se plâng de lipsa specialiștilor, pentru că din învățământul de stat nu primesc specialiști, trebuie să îi școlarizeze pe banii lor, iar după școlarizare nu au nicio garanție că acei tineri vor rămâne în țară. În felul acesta noi nu ajungem niciodată să ne satisfacem cerințele privind forța de muncă de specialitate în România. Trebuie să punem un accent pentru școlarizarea oamenilor de meserie, oamenilor profesioniști din aceste domenii”.
- “Investițiile în rețele de distribuție reprezintă o urgență imensă”
Potrivit domnului Bende Sandor, în ultimii ani s-au alocat bani pentru investiții în rețelele de energie electrică, dar acești bani sunt puțini: “Ar trebui să vorbim de sume extraordinar de mari. La foarte multă dezbateri la care am luat parte, s-a discutat că, actualmente, în România, nu sunt probleme mult mai mari decât în restul Europei în ceea ce privește rețelele de distribuție și transport al energiei electrice. Dacă, însă, ne referim la faptul că România este pe ultimul loc în ceea ce înseamnă consumul de energie electrică pe cap de locuitor și, raportat la condițiile acestea, problemele sunt cam la fel ca în toată Europa, atunci gândiți-vă ce se întâmplă în momentul în care consumul ar putea să crească. Eu îmi doresc să ne crească consumul, pentru că acest lucru duce la o dezvoltare economică, dar dacă se va ajunge la un consum mai mare, ce se va întâmpla cu rețelele din România?
Trebuie să ne punem problema dacă rezistă aceste rețele. Trebuie să ne mișcăm foarte rapid și să folosim banii de la Guvern sau de la Uniunea Europeană pentru că investițiile în rețele de distribuție reprezintă o urgență imensă”.
- “Trebuie să acționăm în așa fel încât mixul energetic să fie cât mai variat”
Potrivit domnului Bende Sandor, România are o situație de invidiat în ceea ce privește mixul energetic – avem posibilitatea de energie nucleară, solară, eoliană, gaze naturale și hidro, multe state nu se găsesc în această situație favorabilă.
“Trebuie să acționăm în așa fel încât mixul energetic să fie cât mai variat și să nu depindem doar de o singură resursă, pentru că ne permitem acest lucru. Am auzit de la domnul ministru Sebastian Burduja că va fi pusă în dezbatere Strategia Energetică și sperăm că mixul energetic va fi în acest document”.
- “Am ajuns la o situație în care, în România, consumul dispecerizabil al energiei electrice pe anul trecut a fost undeva la 54 TW/oră – este consumul echivalent cu anul 2003”
În ultimul timp am observat și toată lumea a început să observe părțile negative în ceea ce privește prosumatorii, a mai spus domnul președinte Bende, explicând: ” Există și părți negative, trebuie să recunoaștem acest lucru. Am ajuns la o situație în care, în România, consumul dispecerizabil al energiei electrice pe anul trecut a fost undeva la 54 TW/oră – este consumul echivalent cu anul 2003. Constatăm o scădere, dar nimeni nu știe care este cantitatea de energie electrică produsă de către prosumatori sau acei producători care nu introduc energie electrică în rețea.
Oarecum aceste date încep să fie distorsionate, ce nu este bine, pentru că nu putem să facem previziuni la nivel macro, la nivel național. În acest caz, va trebui să găsim o soluție în care să știm cât de cât exact care este cantitatea de energie produsă de către acei consumatori care nu sunt obligați să contorizeze, care produc energie doar pentru ei, sau prosumatorii care nu sunt neapărat dispecerizabili, dar introduc energie în rețea”.