Politica

Bende Sandor: Statul trebuie să creeze terenul fertil pentru investiţii în România

Statul nu trebuie să construiască fabrici şi să creeze locuri de muncă în mod direct, ci trebuie să creeze un teren fertil pentru ca investiţiile să prindă rădăcini în România printr-o predictibilitate atât legislativă, cât şi financiară, a declarat, marţi, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, Bende Sandor, la o dezbatere de specialitate.

“Statul român nu trebuie să construiască fabrici şi să creeze în mod direct locuri de muncă. În mod indirect, statul trebuie să se implice şi creeze terenul fertil pentru ca investiţiile să prindă rădăcini în România. Dacă există o predictibilitate atât legislativă, cât şi financiară, dar şi infrastructură şi resurse umane adecvate, vor apărea şi se vor menţine rezultatele”, a spus deputatul UDMR, potrivit Agerpres.

Conform acestuia, ţara noastră nu are strategii economice. “Din punct de vedere al strategiilor, România nu stă rău, stă foarte rău sau nu stă deloc. Singura strategie pe care o are în momentul de faţă, adoptată de Guvern, este Strategia pentru sport. Nu avem o strategie economică sau una energetică, cu toate că unele dintre acestea au fost jaloane din PNRR. Să nu ne mirăm dacă banii din PNRR nu vor fi atraşi în totalitate”, a afirmat parlamentarul, care a adăugat că România are foarte multe restanţe economice.

Acesta a explicat faptul că una dintre cauzele absenţei reformelor este nivelul de educaţie al cetăţenilor şi plecarea forţei de muncă profesioniste în străinătate. “În ultimii 30-35 de ani nu ne-am reformat şi nu am făcut prea multe în ceea ce înseamnă învăţământul. Mai mult, forţa de muncă bine pregătită, în care România a investit foarte mult, a plecat în străinătate”, a spus preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor.

El susţine, pe de altă parte, că este “un moment zero ca România să investească şi mai mult în cercetare”. “Există firme româneşti şi nu puţine, care fac şi cercetare, în colaborare cu unele universităţi. Deci, exemple bune există, dar sunt puţine, ar trebui mai mult. Înseamnă că avem resurse”, a mai afirmat parlamentarul UDMR.

Potrivit acestuia, în prezent contează mai puţin nivelul salariile şi mai mult calitatea vieţii.

“Dacă acum 20 de ani vorbeam doar despre salarii, pentru că, într-adevăr, în Occident sau în orice altă ţară se câştiga mult mai bine decât în România, pentru aceeaşi muncă depusă, astăzi acest lucru aproape că nu mai este valabil. În România se câştigă bine. Există salariile aproape la fel ca în restul Uniunii Europene. Dar, astăzi, nu mai este suficient salariul. Dacă întrebăm tinerii ce anume doresc pentru a rămâne în ţară, aflăm că doresc o viaţă de calitate”, a admis Bende Sandor.

El a precizat că aceasta corespunde unui transport public de calitate, unor activităţi extra-şcolare de calitate, sportive, de artă, etc. şi că statul trebuie să finanţeze toate acestea.

Publicaţia Curs De Guvernare organizează, marţi, evenimentul “Economia românească a tehnologiilor de top: Adecvarea companiilor la trendurile globale – atu-uri şi oportunităţi”, la care participă oficiali responsabili cu politicile economice, experţi în integrarea tehnologică a companiilor, mari jucători din industrii deja avansate tehnologic sau cu mare potenţial de retehnologizare.

Articole recente

Estonia se pregătește pentru o posibilă reducere a trupelor americane în Europa

Țările europene care se învecinează cu Rusia ar trebui să se pregătească pentru posibilitatea ca…

49 de minute ago

Trump se pregătește în liniște să călătorească luna viitoare în Coreea de Sud, unde s-ar putea întâlni cu liderul Chinei – CNN

Președintele Donald Trump și principalii săi consilieri se pregătesc în liniște să călătorească în Coreea…

55 de minute ago

Dronele ucrainene ar fi lovit rafinăria de petrol Ilsky din Krasnodar Krai, Rusia (Kiev Independent)

Dronele ucrainene ar fi lovit o rafinărie importantă de petrol din regiunea rusă Krasnodar Krai…

o oră ago

Atacurile rusești asupra Kievului au provocat moartea a cel puțin 3 persoane, clădirea guvernului fiind lovită

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că atacul de duminică dimineață a provocat incendii la…

o oră ago

„Valul de COVID din vară” provoacă panică în California; se recomandă purtarea măștilor

Cel puțin un oficial din California a recomandat locuitorilor să poarte măști în interior, din…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More