Gaze naturale

Bende SÁNDOR: Trebuie să ne pregătim ca gazele din Marea Neagră să își găsească utilizarea pe teritoriul României

Trebuie să ne pregătim ca gazele din Marea Neagră să își găsească utilizarea pe teritoriul României, a spus Bende SÁNDOR, Preşedinte Comisia de Industrii și Servicii, Camera Deputaților, la Forumul Gazelor Naturale, organizat de Financial Intelligence.

 

El a spus: “Legea offshore a avut un drum destul de sinuos, în mandatul trecut, am adoptat legea, dar era destul de contestată. În acest mandat, în 2021, legea a fost modificată ușor, practic statul român a renunțat la o parte din venituri prin acea lege.

Continuitatea și predictibilitatea se invocă doar atunci când statul român vine cu taxe. Când vine cu reduceri de taxe, atunci nu este o problemă dacă nu este predictibil. S-a modificat acea lege și bineînțeles că lucrurile au demarat, avem posibilitatea ca în 2027 să avem extrageri și să avem molecule de gaz din zonele de mare adâncime, care intră în rețeaua de gaze naturale, este un lucru foarte bun. Dar, până atunci, noi trebuie să ne pregătim ca aceste gaze să își găsească utilizarea pe teritoriul României, trebuie să pregătim reindustrializarea României, pentru a aduce plus valoare cât mai mare pentru gazele extrase de pe teritoriul României.”

Legat de contribuțiile posibile ale parlamentarilor în acest sens, el a spus: “In primul rând, trebuie să creăm facilități. Trebuie să recunoaștem, astăzi, ca, pentru orice business, România nu este chiar o țară facilă. România nu este un anturaj benefic pentru a afaceri, pentru că dacă ar fi, atunci să știți că ar veni foarte multe firme la noi. Aici putem să vorbim despre birocrație și de toate celelalte lucruri pentru care oamenii nu vin să facă afaceri în România. Acest lucru trebuie să il schimbăm, trebuie să demonstrăm că noi avem o legislație predictibilă, trebuie să demonstrăm că avem infrastructură rutieră, infrastructura de transport în general, că avem o infrastructura energetică etc. Am putea să vorbim și de o strategie națională, atat economică, cat și energetică. Din păcate, lipsește cu desăvârșire și una și alta.”

El a mai spus: “Într-adevăr, depozitele de gaze în România sunt pline. Dar, hai să mergem un pic peste granița României, de exemplu, Ungaria, țară cu populație de două ori mai mică, cu un teritoriu de aproape cinci ori mai mic decât în România, dar cu rezerve de gaze pe două ori mai mari, undeva 7 miliarde de metri cubi. România are puțin peste 3 miliarde. Deci avem depozitele pline, dar problema este cu cât. Consumul este asigurat, cerința este asigurată în România, este un lucru îmbucurător.

Dar dacă mă uit la harta care reprezintă rețelele de distribuție în România, te apucă plânsul. Nu pot să fiu mulțumit cu acest lucru. Dacă mă uit la consumul de gaze din România, cu puțin este mai mult decât la vecinii noștri, lucru care iar nu poate să mă încânte și nu mă lasă în pace acest gând și nu pot să stau liniștit. România este statul care se poate mândri că are o rezervă de gaze naturale consistentă în Europa. În Uniunea Europeană suntem pe locul 1. Avem și o istorie din acest punct de vedere. Dar cu ce ne ajută? Cetățeanul român, companiile românești, ce beneficii au în urma acestui lucru?”

View Comments

  • sa o dam austrounagariei gratis că știu eum să îl vanda unde ești nastase,taricene,ponta,patriciu

Articole recente

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

9 minute ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

12 minute ago

Daniel Zamfir îl critică pe Bolojan: Eliminarea plafonării adaosului comercial loveşte în cei nevoiaşi

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, îl critică pe premierul Ilie Bolojan în legătură cu o…

13 minute ago

Trump anunță că va impune sancțiuni Rusiei atunci când țările NATO vor face același lucru

Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci…

3 ore ago

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

6 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More