Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzBanca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a cumpărat 11% din acţiunile oferite în cadrul ofertei publice iniţiale a Premier Energy, tranzacţia ridicându-se la 77 de milioane de lei (15,5 milioane de euro), şi estimează că investiţia va reprezenta puţin peste trei procente din companie după IPO, informează un comunicat de presă al instituţiei financiare.
Participarea BERD a fost importantă pentru succesul ofertei, ancorând emisiunea de acţiuni şi atrăgând alţi investitori. BERD va sprijini clientul în luarea de măsuri climatice, în tranziţia către Net Zero şi îmbunătăţirea guvernanţei corporative. Premier îşi va îmbunătăţi, de asemenea, standardele de promovare a egalităţii de gen.
“Suntem încântaţi să colaborăm cu Premier Energy şi să sprijinim parcursul său de creştere în domeniul energiei regenerabile. Strategia de tranziţie energetică a Premier Energy se aliniază perfect cu priorităţile BERD în regiune”, a declarat Grzegorz Zielinski, director, Energy Europe la BERD.
Veniturile obţinute din participarea BERD vor fi alocate pentru construirea de noi capacităţi de energie regenerabilă, în principal în România, iar proiectul se estimează că va contribui la reduceri anuale de emisii de dioxid de carbon cu peste 168.000 de tone.
“Suntem încântaţi să avem BERD în calitate de acţionar al Premier Energy. Această investiţie consolidează colaborarea noastră de lungă durată şi subliniază importanţa angajamentului nostru comun faţă de energia regenerabilă şi sustenabilitate atât în Republica Moldova, cât şi în România. Cu ajutorul investiţiei BERD, suntem bine poziţionaţi pentru a ne extinde capacitatea de energie regenerabilă şi pentru a reduce semnificativ emisiile de carbon”, a afirmat, la rândul său, Jose Garza, directorul executiv al Premier Energy.
Premier Energy, o companie înfiinţată în Cipru, este una dintre companiile de infrastructură energetică integrată vertical cu cea mai rapidă creştere din sud-estul Europei. Fondurile provenite din listarea companiei vor susţine investiţiile în producţia de energie regenerabilă în România şi Republica Moldova
Până în prezent, BERD a investit aproape 11 miliarde de euro în 525 de proiecte în România şi peste 2,3 miliarde de euro în 173 de proiecte în Republica Moldova.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri Consiliul Rezervei Federale americane să preia controlul, dacă…
Noua legislaţie care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcolile finlandeze a intrat în vigoare vineri,…
Președintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar…
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretele de pensionare pentru 73 de magistraţi, printre care…
Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat în aceste zile Operaţiunea "Cuibul cu Fantome", care presupune…
Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…
This website uses cookies.
Read More