Categories: Fără categorie

BERD a majorat semnificativ, la 6%, previziunile de creştere a economiei româneşti în 2021

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi-a îmbunătăţit în mod semnificativ estimările privind evoluţia economică a României în 2021, prognozând o creştere de 6% în acest an, faţă de un avans de 3% cât estima în luna septembrie a anului trecut, se arată într-un raport publicat marţi de instituţia financiară internaţională.

Potrivit BERD, cele trei ţări din regiunea Europei de Sud-Est (România, Bulgaria şi Grecia) au fost afectate serios de criza Covid-19 în 2020, cu o contracţie medie de 5,2%, cea mai amplă din toate regiunile în care BERD operează. Cu toate acestea, în prezent, are loc o revenire în toate cele trei ţări din regiunea Europei de Sud-Est, în special în România, astfel că pe ansamblul lui 2021, BERD se aşteaptă la o creştere de 5,2% la nivel regional. Este vorba de cea mai mare revizuire în sus a prognozelor de creştere ale BERD, de aproape două puncte procentuale, faţă de estimările publicate în luna septembrie a anului trecut.

“România a traversat criza Covid-19 mai bine decât se estima iniţial, cu o contracţie a PIB-ului de 3,9% în 2020. Pe ansamblu, consumul privat a avut cel mai semnificativ declin în 2020, de 4,9%, în timp ce investiţiile care s-au menţinut şi îmbunătăţirea exporturilor au avut o contribuţie pozitiv la creştere. În ultimele două trimestre, economia a crescut în ritm robust, pe măsură ce măsurile de izolare au avut un impact limitat asupra activităţii economice…Actualul avânt din economie ar urma să ducă la o creştere de 6% a PIB în 2021. Pentru 2022, Facilitatea de Revenire şi Rezilienţă ar urma să dea un impuls semnificativ investiţiilor, în timp ce consumul privat şi îmbunătăţirea exporturilor ar putea să se traducă într-o creştere economică de până la 5%. Principalul risc în jos la adresa acestor prognoze are legătură cu evoluţia pandemiei”, susţine BERD, potrivit Agerpres.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a fost înfiinţată în 1991 pentru a investi în fostele state din blocul comunist şi a le ajuta să facă tranziţia la economia de piaţă. În ultimii ani, BERD a început să-şi reorienteze atenţia dinspre fostul bloc sovietic spre Africa de Nord şi Orientul Mijociu.

În România, unde BERD este un investitor major, Banca se concentrează asupra finanţării infrastructurii, creşterii productivităţii şi consolidării sectorului financiar. Până în prezent, BERD a investit aproape nouă miliarde de euro în economia ţării, iar 76% dintre aceste investiţii au mers în sectorul privat.

De la începutul acestui an, BERD a semnat proiecte de investiţii în valoare totală de 127 milioane de euro în România, după ce anul trecut a oferit o finanţare de 340 milioane de euro pentru economia românească.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză estimează o creştere de 5% pentru Produsul Intern Brut în 2021.

Articole recente

Victor Ponta: Povestea lui Boloș este o mare ipocrizie și o fugă de răspundere

În România, prim-ministrul nu poate aloca niciun ban public, nu poate face nicio cheltuială și…

19 minute ago

OMV Petrom anunță al doilea contract de servicii de Market Making pentru Emitent încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional AG

În vederea susținerii lichidității acțiunilor sale listate, OMV Petrom a încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional…

50 de minute ago

Acordul cu Mercosur nu oferă garanţii serioase pentru fermierii din UE, afirmă Daniel Buda

România se opune formei actuale a Acordului de parteneriat UE-Mercosur deoarece din perspectivă agricolă nu…

o oră ago

Franța: Protestele „Blocați totul” amenință să blocheze transportul și alte servicii în întreaga țară

Franța se confruntă astăzi cu multe perturbări, întrucât protestele „Blocați totul”, organizate de o coaliție…

2 ore ago

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

3 ore ago

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat sub control judiciar de DNA și are interdicția de a-și exercita funcția – actualizare comunicat DNA

Actualizare: COMUNICAT DNA În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 514/VIII/3 din 09 septembrie 2025, procurorii din…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More