Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) va opri finanțarea proiectelor din domeniul cărbunelui și aproape a tuturor proiectelor petroliere, ca parte a eforturilor globale din partea băncilor de dezvoltare guvernamentale pentru reducerea schimbărilor climatice, potrivit Reuters.
BERD a acordat deja prioritate energiei regenerabile și altor activități din “economia verde”, iar acum va elimina excepţiile, cum ar fi Mongolia, Polonia şi Kazahstan, care obţin din cărbune peste 70% din energie.
Decarbonizarea sectoarelor energetice din regiunile unde este prezentă BERD necesită o trecere de la cei mai poluanţi combustibili, a declarat Nandita Parshad, Director Executiv al BERD pentru Energie și Resurse Naturale. Noua strategie stabilește direcția strategică a investițiilor băncii în următorii cinci ani.
Începând cu luna ianuarie, BERD va adopta și o “Metodologie de tarifare a Shadow Carbon” (pret teoretic stabilit intern) – pentru utilizarea în proiectele BERD, cu amprente semnificative de emisii de gaze cu efect de seră. “Shadow Carbon” este un instrument utilizat pe scară largă, care încurajează investițiile cu emisii reduse de carbon.
La examinarea unor astfel de proiecte, banca va efectua o analiză care va reflecta costul emisiilor de gaze cu efect de seră.
Abordarea BERD, inclusiv gama de prețuri “Shadow Carbon” (pret teoretic stabilit intern) pe care intenționează să o utilizeze la nivel înalt privind stabilirea prețurilor la carbon, va fi disponibilă la începutul anului 2019.
Şi Generali, cea mai mare companie de asigurări din Italia, a anunţat luna trecută că nu va mai asigura în viitor noile termocentrale pe bază de cărbune sau exploatările miniere. Alte companii importante care şi-au redus expunerea la sectorul minier sunt Allianz SE, AXA, Scor, Swiss Re şi Zurich Insurance.
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a fost înfiinţată în 1991 pentru a investi în fostele state din blocul comunist şi a le ajuta să facă tranziţia la economia de piaţă. În ultimii ani, BERD a început să-şi reorienteze atenţia dinspre fostul bloc sovietic spre Africa de Nord şi Orientul Mijociu.
Dronele ruse nu atacă România, dar faptul că resturi ale acestora cad pe teritoriul ţării…
Un fost militar francez a fost pus joi sub urmărire penală de către o instanţă…
Ministrul de externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a cerut joi comunităţii internaţionale să adapteze ONU…
Rusia s-a aşteptat la o comunitate internaţională slabă atunci când a atacat Ucraina, dar "a…
Atitudinile de extremă-dreapta s-au intensificat drastic în Germania din 2021 încoace, cercetătorii stabilind că unul…
Fostul preşedinte american Donald Trump le-a cerut miercuri noaptea colegilor săi republicani din Congresul SUA…