Update articol:

BERTHELOT ŞI ROMÂNIA

Autor: Dumitru PREDA

În momentele de aspre încercări din toamna anului 1916, sosirea Misiunii militare franceze, conduse de generalul Henri Mathias Berthelot, a însemnat un important sprijin moral, politic şi material pentru poporul român. Prezența Misiunii Berthelot timp de 18 luni pe frontul român al Întregirii avea să evidențieze vechile sentimente şi relații de prietenie şi solidaritate dintre cele două națiuni înrudite, română şi franceză; totodată, reîntoarcerea bravului ofițer în țara noastră, în fruntea forțelor aliate ale Antantei din România şi Rusia Meridională, în noiembrie 1918, în condițiile reintrării armatei române în Marele Război şi rolul jucat de acesta în noul context de ample prefaceri istorice din regiune, contribuția sa la apărarea, consolidarea şi recunoașterea internațională a Statului român unit, independent şi suveran îl înscriu, fără tăgadă, în Pantheonul eroilor generației Marii Uniri a Românilor.

 

Generalul Berthelot, șeful Misiunii Militare Franceze din România în timpul Primului Război Mondial, a devenit o figură legendară în țara noastră[1]. Şi aceasta pentru că, prin faptele sale, el a știut să întruchipeze într-o singură persoană două idealuri – cel francez şi cel român – şi să contribuie, astfel, la izbânda lor. Așa cum avea să sublinieze Ioan Bianu, preşedintele Academiei Române, în 1932, „virtuțile lui s-au revărsat cu frățească iubire asupra patriei şi neamului nostru”[2].

Prezența Misiunii Berthelot timp de 18 luni în România, începând cu 2/15 octombrie 1916, a însemnat un important sprijin moral, politic şi material pentru războiul de eliberare şi întregire declanșat în vara aceluiași an de armata şi națiunea română. Decizia Franței de a trimite pe frontul român o misiune militară, ca urmare a cererii exprimate de guvernul Brătianu, fusese luată din luna septembrie 1916. Formată din oameni temeinic pregătiți profesional, curajoși, pătrunși de simțul datoriei, cu o bogată experiență de luptă, Misiunea l-a avut în frunte, de la început pe generalul Berthelot. Potrivit caracterizării transmise la Bucureşti, acesta reunea „un ansamblu excepțional de cunoștințe de stat-major unite cu practica războiului modern” şi se bucura de încrederea absolută a comandantului-șef francez, generalul Joseph J.C. Joffre, al cărui locțiitor eminent fusese în timpul hotărâtoarei bătălii de pe Marna, din toamna anului 1914.

S-a născut la 7 decembrie 1861, la Feurs, în departamentul Loirei, în familia unui căpitan de jandarmi din Nervieux[3]. Nu i-a fost niciodată rușine de originea sa modestă şi va avea în firea sa multe trăsături caracteristice ale țăranului din Burgundia. După temeinice studii clasice gimnaziale şi liceale, urmase cursurile celebrei Școli militare de la Saint-Cyr (1881-1883) absolvite cu distincție. Tânăr sublocotenent de infanterie, la cererea sa, fusese repartizat în trupele coloniale din Algeria; apoi va pleca în Indochina, fiind numit comandant al unui post de graniță. Aici s-a distins prin decizie şi stăruință în executarea misiunilor, fiind citat pe armată. Reîntors în țară în 1887, Berthelot absolvea cu succes Școala Superioară de Război din Paris, doi ani mai târziu intrând în corpul de stat-major în cadrul Statului Major General francez. Aici calitățile native şi puternica sa personalitate s-au întărit prin studii serioase, valorificate, mai târziu, în anii Primului Război Mondial.

Nu s-a căsătorit niciodată, dedicându-se educației nepotului său de frate, Georges, rămas orfan de mic. Toți cei care l-au cunoscut i-au apreciat omenia, căldura sufletească şi camaraderia.

Dotat cu o mare putere de gândire şi cu o inteligență vie – după cum îl caracteriza însuși Joffre –, Berthelot avea un înalt simț al datoriei şi al disciplinei, dublat de un optimism tonifiant, chiar în clipele cele mai dramatice, redând astfel încrederea colaboratorilor şi subordonaților săi. Toate aceste calități aveau să-l impună în Marele Război şi mai ales în misiunea pe care a îndeplinit-o pe frontul român, probabil cea mai strălucită etapă a lungii şi bogatei sale cariere ostășești.

Iată cum îl descrie unul dintre apropiații săi colaboratori şi prieteni români, generalul Radu R. Rosetti: „Ca fizic, o namilă de om, atât de înalt – încât nu se băga de seamă cât de gros era şi atât de gros încât înălțimea sa părea mai mică decât era în realitate. În proporție cu talia sa era şi pofta sa de mâncare neegalată, după cunoștința mea, decât de aceea a generalului [Traian] Moşoiu… Un cap mare, rotund, cu ochi albaștri şi un mic barbișon, completau înfățișarea sa. Atât mâinile cât şi labele picioarelor erau foarte mari [] Era înzestrat cu o memorie fenomenală şi cu o judecată rece. Muncitor, era de o meticulozitate deosebită şi cerea preciziune în toate[…] Subșef de stat-major al lui Joffre însărcinat în special cu operațiile, la începutul războiului din  1914, trecuse la comanda unei divizii şi apoi a unui corp de armată dovedind destoinicie şi tenacitate[4] în bătăliile din Champagne (1915) şi mai ales de la Verdun (1916).

Berthelot, au recunoscut contemporanii, avea să ne fie un real şi prețios colaborator, fără a înceta să pună la inimă cauza ţării sale. Scopul misiunii sale (misiuni similare au mai fost trimise în Serbia şi Rusia) era astfel definit prin Ordinul din 28 septembrie 1916[5]: 1. Generalul Berthelot va reprezenta pe lângă MCG român pe Generalul Joffre, tratând în numele acestuia şi potrivit instrucțiunilor sale „toate problemele interesând războiul de coaliție dus în prezent împotriva Puterilor Centrale şi a aliaților lor”. 2. El urma să țină la curent MCG francez asupra situației materiale şi morale a armatei române, asupra operațiilor în curs, ca şi a proiectelor sale de manevră; totodată, el trebuia să asigure legătura necesară între Înaltul Comandament român şi generalul Maurice Sarrail, comandantul-șef al Armatei aliate de la Salonic, Misiunea militară franceză din Rusia şi Stavka rusă. 3. Generalul Berthelot era pus la dispoziția Înaltului Comandament român în funcția de consilier tehnic, în timp ce  4. Rolul ofițerilor francezi[6] urma să fie stabilit de comun acord cu Statul Major General român.

Inițial, Misiunea Berthelot, care părăsea teritoriul Franței la 1 octombrie 1916, avea să fie alcătuită din 21 ofițeri. După ce au traversat Marea Britanie, Marea Nordului, Norvegia, Suedia şi Finlanda, aceștia au ajuns la 9 octombrie la Petrograd, fiind primiți de Țarul Nicolae al II-lea, de preşedintele Consiliului de Miniștri şi ministrul Afacerilor Străine, Boris Vl. Stürmer, ca şi de principalele autorități militare, în frunte cu generalul Mihail V. Alekseev, șeful Statului Major rus. Generalul Berthelot sesiza cu această ocazie o anumită iritare a Comandamentului Suprem țarist față de prezența Misiunii franceze în România[7]. Convingerea sa că dificultățile cooperării ruso-române vor dăuna efortului militar aliat în Răsărit era accentuată chiar în momentul despărțirii de generalul Alekseev, acesta indicându-i că singura linie de apărare posibilă pentru români nu putea fi decât cursul Siretului!, trasând pe harta sa o linie lată albastră de la Galaţi la Carpații Orientai şi  până la limita Bucovinei.

Stupefiat, el şi-a păstrat calmul, căutând în lunile următoare, prin convorbiri cu factorii responsabili ruși, prin rapoarte trimise la Paris şi prin sfaturi competente către autoritățile române, să aducă o îmbunătățire şi o eficiență sporită în relațiile dintre Rusia şi România.

Pășind pe pământul ţării noastre la 2/15 octombrie, pe peronul gării din Iaşi fiind „bombardat de flori”, şi primit a doua zi la gara Periș (unde era sediul MCG) de înaltele oficialități române, Berthelot va acționa cu energie în scopul impulsionării rezistenței românești în fața amplei contraofensive a Puterilor Centrale. „Din prima zi – avea să noteze experimentatul comandant – m-am convins că trebuie să acționez repede. Trebuie să oprim peste tot ideea de retragere, să apărăm cu înverșunare, chiar pe frontieră, pământul naţional[8].

Vizitele pe front, contactul cu comandanții şi cu ostașii români i-au arătat situația şi nevoile reale ale frontului ce trebuia apărat. Cu toate insuccesele înregistrate în campania din toamna lui 1916, Berthelot şi-a afirmat neîncetat încrederea în armata română, iar ofițerii şi soldații francezi (peste 1500 în februarie 1917), împărțind umăr lângă umăr primejdiile luptelor cu camarazii lor români, mai târziu înfruntând şi flagelul epidemiilor din iarna anului 1917, s-au putut convinge de vrednicia, de curajul şi de abnegația acestora. La rândul lor, aceștia au găsit în camarazii lor francezi oameni pricepuți, bravi şi destoinici. Asperitățile, inerente oricărui început, generate şi de atitudinea mai distantă uneori, de superioritate a ofițerilor francezi, aveau să dispară curând, consolidându-se în schimb o exemplară frăție de arme între români şi francezi, pecetluită prin jertfa de sânge comună.

Bătălia de la „porțile” Bucureștilor, de la sfârşitul lunii noiembrie 1916, a fost o probă elocventă a colaborării Misiunii militare franceze cu Secția Operațiilor din Marele Cartier General român; această acțiune a clătinat pentru un moment planurile armatelor inamice care invadaseră dinspre vest şi dinspre sud țara[9]. Dar, apatia aliatului rus şi o întâmplare nefericită – capturarea unor documente operative de către inamic – au făcut ca situația strategică să nu poată fi, totuși, restabilită. Pierderea Capitalei, retragerea spre Moldova continuă să rămână episodul cel mai tragic al războiului României.

În acele momente, în care însăși soarta statului român independent era pusă în joc, când două treimi din teritoriul naţional se aflau sub ocupația inamică, prezența Misiunii Berthelot a însemnat un factor de întărire a poziției guvernului român în raporturile cu Rusia[10]. Susținând ideea continuării rezistenței pe propriul teritoriu şi a refacerii aici, în colțul liber al Moldovei, a forțelor armate române, generalul Berthelot va avea serioase conflicte cu Comandamentul rus, fiind acuzat chiar de a fi „mai român decât românii”. În realitate, așa cum a afirmat fostul său șef de stat-major, colonelul Victor Pétin, francezii nu erau mai români decât românii, ci susțineau energic, prin acțiunea lor, interesele franceze pe frontul de Est[11]. Iar aceste interese ale Franței nu erau numai de moment, ci vizau dezvoltarea relațiilor cu România pe toate planurile, implicit dobândirea unui rol şi a unui loc preferențial în afacerile externe postbelice ale acestuia.

Subliniind că „este de cel mai mare interes pentru Coaliție ca armata română să se reconstituie cât mai rapid şi să prezinte cea mai mare valoare militară posibilă”[12], Înaltul Comandament francez avea să intervină energic cu toate că a căutat să menajeze susceptibilitățile aliatului rus, pentru menținerea şi întărirea Misiunii Berthelot, considerând că aceasta era singura soluție care putea să ducă la un rezultat pozitiv în procesul de refacere a armatei române.

Aprecierile şi încrederea acordată de Franţa aliatei sale, având la bază rapoartele şi activitatea lui  Berthelot şi ale ministrului de Saint-Aulaire[13], precum şi constatările şi susținerea ministrului socialist al Armamentului, Albert Thomas, în urma vizitei pe frontul român în mai 1917[14], se vor dovedi corecte, tocmai, România fiind elementul care a salvat interesele Antantei în Est, în 1917, în condițiile dezangajării armatei ruse sub impactul revoluției.

Rămas consilier al Suveranului României, comandantul de căpetenie al frontului român, Generalul Berthelot a jucat un rol eminent în opera de reorganizare a forțelor de rezistență românești, ceea ce a condus la întărirea sentimentului independenţei naționale şi a încrederii în efortul de păstrare a României pe harta politică a Europei[15]. În acest efort general, colaborarea sa cu generalul Constantin I. Presan, șeful Marelui Cartier General (din decembrie 1916) s-a dovedit eficientă şi pilduitoare pentru ansamblul de raporturi ale Misiunii sale cu armata română. Trebuie să menționez, în acest cadru, buna relație şi loialitatea noului comandant al forțelor ruse din România, generalul Dmitri G. Şcerbacev.

Sub atenta grijă a Comandamentului naţional şi cu susținerea consecventă a Misiunii Berthelot, apărată de prezența celor peste o jumătate de milion de militari ruși, armata română a biruit vitregiile de tot felul şi,  invulnerabilă la propaganda bolşevistă defetistă, s-a reorganizat într-un timp record. Factorul principal al acestui proces complex a fost soldatul român, „unul din miracolele acestui război”, elogiat de însuși Berthelot. Acesta, pentru prețioasele sale servicii, ca şi pentru dragostea arătată oștirii române, era declarat, în şedinţa solemnă a Parlamentului de la Iaşi, la 21 mai 1917 „cetățean de onoare al României”[16].

Marile bătălii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz din vara anului 1917 aveau să-l găsească pe General şi pe membrii misiunii sale împreună cu camarazii români, îndeplinindu-şi datoria cu un curaj şi devotament demn de națiunile cărora le aparțineau. Jertfa comună de sânge va consolida şi mai mult legăturile dintre cele două țări şi popoare. Într-o telegramă transmisă  de generalul Eremia Grigorescu, comandantul Armatei 1 române, șefului Misiunii franceze, se spunea: „Țin să vă exprim întreaga mea recunoștință pentru serviciile făcute României de acești bravi ofițeri ai Misiunii franceze, demni de aceia care câștigă în acest moment victoria de la Verdun”[17].

Încercările pentru România şi poporul român au continuat şi s-au amplificat pe fondul defecțiunii Rusiei, sub impactul revoluției bolșevice. Izolată complet de aliații săi, aflată la cheremul inamicilor din Quadrupla Alianță, România a fost nevoită să semneze preliminariile unei păci vremelnice, dar înrobitoare. În aceste circumstanțe, Misiunea Berthelot a trebuit să părăsească teritoriul românesc. În seara de 9 martie 1918, pe peronul gării ieșene, Berthelot şi ostașii săi aveau să fie copleșiți de sentimentele autorităților române şi ale mulțimii care i-au petrecut în acordurile „Marseillezei” şi ale Imnului naţional român. În semn de afecțiune, parlamentarii români i-au oferit un exemplar al Bibliei din 1688 a domnitorului Şerban Cantacuzino. Profund emoționat la citirea adresei oficiale care însoțea cartea, cu lacrimi în ochi, generalul nu a putut să răspundă decât: „Franţa nu va permite îngenunchierea României”. Luându-şi rămas bun, de pe scara trenului, el şi-a exprimat speranța  că după noaptea tragică va răsări şi soarele izbânzii[18].

Evenimentele care au urmat în toamna aceluiași an i-au îndreptățit speranțele: în noiembrie 1918, în condițiile ofensivei Antantei şi remobilizării armatei române acționând alături de vechii săi aliați, Berthelot avea să revină în fruntea Armatei de Dunăre şi să contribuie la eliberarea României şi la consolidarea operei de unitate națională, desăvârșită la 1 decembrie 1918[19].

În acea zi de duminică, în semn de mare onoare, generalul avea să-i însoțească călare, la dreapta lor, pe Regele Ferdinand I şi Regina Maria, care își făceau reintrarea în Capitală, după doi ani de absență. De pe balcoane, de la ferestrele împodobite cu drapelele românești, franceze și britanice, italiene și americane, de la tribunele improvizate și de pe trotuare o ploaie de flori cădea asupra cortegiului și trupelor române şi aliate, „o nemaivăzută manifestație” ce exprima sentimentul sincer, liberator și de mândrie, care cuprinsese în acele clipe întreg orașul. A doua zi, el îi scria cumnatei sale Louise: „Entuziasmul a fost copleșitor […] Soarele era în inimi. O mulțime imensă străjuia în șiruri largi … Calea Victoriei […] Defilarea a fost superbă, în special cea a trupelor franceze, care s-au prezentat remarcabil şi au fost primite cu ovații fantastice; va fi o amintire deosebită pentru soldații noștri, care vor vorbi despre asta multă vreme. […] Ofițerii l-au proclamat pe Rege mareşal şi acesta, la rândul său, mi-a oferit Marea Cruce a Ordinului «Mihai Viteazul». Eu – adăuga cu mândrie Berthelot – sunt primul titular”[20].

La sfârşitul anului 1918, acum în calitate de comandant al forțelor aliate ale Antantei din România şi Rusia meridională, experimentatul ostaș se deplasează într-o vizită oficială de cunoaștere a situației de facto în teritoriile românești de dincolo de Carpați, unde în urma „armistițiului” de la Belgrad (13 noiembrie 1918)[21], care stabilise o linie provizorie demarcațională pe cursul Mureșului, se menținea o atmosferă extrem de confuză şi tensionată.

Noul context internaţional, așa cum am evidențiat în volumul În apărarea României Mari (1994), ca şi recent în sinteza Sub semnul Marii Uniri. Campaniile armatei române pentru întregirea ţării 1916-1920 (2019), avea să impună conducerii românești, concomitent cu continuarea demersurilor diplomatice vizând anularea „armistițiului”, accelerarea preparativelor militare, precedându-se la o înaintare treptată şi sistematică a forțelor sale armate în teritoriile revendicate, mai întâi până pe linia Mureșului, operație executată cu avizul Comandamentului aliat. Acțiunea se va desfășura în condițiile în care încercarea de a găsi o rezolvare pașnică a problemei suveranității românești în provinciile în care până atunci fuseseră sub dominația austro-ungară s-a lovit de poziția inflexibilă a guvernului Károlyi de a nu renunța la integritatea teritorială a așa-zisei „Ungarii istorice” şi a se opune violent voinței majorității absolute a populației exprimată categoric la 1 decembrie 1918. Vizita întreprinsă de generalul Franchet d’Espèrey, comandantul Armatei aliate de Orient, la Bucureşti şi discuțiile purtate de acesta cu generalii Presan şi Berthelot (9-13 decembrie), au fost lămuritoare pentru urgentarea acțiunii, astfel că, la  24 decembrie (stil nou) cea mai mare parte a Transilvaniei propriu-zise se afla sub stăpânire românească.

Iată deci împrejurările în care, la 25 decembrie 1918, generalul Berthelot părăsea capitala României, deplasându-se pe itinerariul Pitești-Slatina-Craiova-Turnu Severin-Orșova, de unde își continua drumul prin Mehadia-Domașnea-Caransebeș-Lugoj, până la Timișoara, unde purta convorbiri cu comandanții militari sârbi, cu autoritățile locale maghiare şi reprezentanți ai românilor. Apoi prin Deta-Vârșeț-Alibunar ajungea la Panciova, de unde se îmbarca pe un vas, fiind în seara de 27 decembrie oaspetele Belgradului; după întâlniri cu voievodul Mišić, precum şi cu șefii aliați, generalul francez Henrys, respectiv amiralul englez Troubridge, era primit de prințul Alexandru, fiind însoțit de ministrul Franței în Serbia.

La 28 decembrie, el a revenit la Timișoara şi s-a îndreptat spre seară la Szeged: întâlniri cu reprezentanți aliați şi factori locali, inclusiv cu trimisul guvernului Károlyi al Ungariei.

A doua zi, la 29 decembrie, Berthelot era întâmpinat cu mult entuziasm de consiliul, garda şi locuitorii români din Arad, de față fiind prezente şi autoritățile locale maghiare; incidentele grave soldate cu morți şi răniți, provocate de elementele extremiste maghiare, chiar pe timpul șederii generalului în oraş, l-au determinat pe acesta să ordone neutralizarea lor şi ocuparea imediată a Aradului de către trupe franceze. Vizita avea să urmeze ruta Arad-Oradea-Debrecen-Carei, iar pe 30 decembrie Satu Mare-Baia Mare-Dej-Bistriţa, în fiecare localitate având scurte întâlniri cu reprezentanți ai administrației şi consiliilor naționale locale. La 18/31 decembrie pleca din Bistriţa spre Dej-Gherla, poposind la Cluj, unde „o mulțime imensă coborâtă din munți” (circa 50 000 de țărani din împrejurimi) l-a întâmpinat într-o atmosferă de sărbătoare; o sabie de onoare, ce aparținuse baronului, luptător de la 1849, Ilie Măcelariu, i-a fost oferită în semn de prețuire pentru atitudinea sa din timpul războiului în favoarea unităţii românești. Convorbirile cu autoritățile ungare şi cu fruntașii românilor, precum şi cu ofițerul delegat al șefului Misiunii franceze în Ungaria şi comandanții trupelor române l-au edificat mai amănunțit asupra stării de lucruri şi a pozițiilor celor două părți aflate în conflict.

La 1 ianuarie 1919 generalul Berthelot trecea prin Aiud-Alba Iulia-Teiuș şi Sebeș; în aceeași zi, la Sibiu, el se întâlnea cu membrii Consiliului Dirigent (Iuliu Maniu, Ştefan Cicio-Pop), cu generalii Traian Moşoiu şi Ioan Boeriu, fiind aclamat pretutindeni cu o sinceră simpatie (o „primire princiară”, însemna în carnetul său)[22].

Pe 2 ianuarie, după un scurt popas la Săliște, el revenea la Sibiu pentru noi discuții, de data asta şi cu Alexandru Vaida-Voevod. Seara părăsea orașul plecând la Brașov, prin Mediaș şi Sighișoara. În ziua următoare el se reîntorcea la Bucureşti, pentru ca la 5 ianuarie 1919 să fie primit în audiență de însuși Regele Ferdinand I.

La 11 ianuarie 1919, generalul francez ținea să-i trimită o scrisoare președintelui Consiliului Dirigent, Iuliu Maniu, mulțumind pentru primirea care i-a fost rezervată „în timpul călătoriei mele în Banat, Crişana şi Transilvania” şi aducând un omagiu „vitalității neamului românesc care trăiește în limitele artificiale ale vechii Ungarii”.

Redau mai pe larg aprecierile făcute de Berthelot, în urma „turneului de pacificare” din Ardeal, cum el însuși l-a denumit: „În timpul celor 18 luni petrecute în România şi în contact strâns cu armatele sale, am putut să studiez şi să înțeleg bine caracteristica sufletului românesc, căruia cu plăcere viu să-i dau o nouă mărturie. Șederea mea printre români de peste munți m-a convins că sufletul lor este același ca şi acela al românilor de la Bucureşti şi Iaşi. Am fost, de asemenea, foarte mișcat de manifestările unanime de stimă şi iubire pentru Franţa, care au avut loc pretutindeni la trecerea mea, de sinceritatea şi delicatețea exprimării lor.

De aceea, din adâncul inimii, vă rog, Domnule Președinte, să primiți şi să transmiteți tuturor, bărbați şi femei, fete şi copii, săteni şi orășeni. Şi tuturor membrilor Comitetului Dirigent şi ai comitetelor locale, expresiunea celei mai vii recunoștințe şi a urărilor mele afectuoase pentru realizarea aspirațiilor voastre naționale… şi îngăduiți-mi a striga împreună cu Dumneavoastră: Trăiască România Mare![23]

Acesta a fost comandantul pe care cărările nescrise ale destinului în timpul Marelui Război l-au purtat pe meleagurile noastre, timp în care a știut să se apropie cu înțelegere de poporul român, din toate categoriile sociale, cu care a împărtășit atât momentele de grele încercări, dar şi de glorie. Contribuția sa la înfăptuirea, apărarea şi consolidarea Unirii Românilor, faptele sale pilduitoare şi pledoaria consecventă în favoarea drepturilor noastre, îl înscriu astfel în Pantheonul eroilor „generației Marii Uniri”.

Ţara Românească socotindu-l unul dintre vrednicii săi fii, mărturisindu-şi dragostea şi prețuirea pentru cel care știuse să trudească pentru apărarea şi pentru mărirea ei, prin legea din   24 octombrie 1922, îi oferea cu drept irevocabil de stăpânire frumosul domeniu din comuna Fărcădinul de Jos, de lângă Hațeg, Hunedoara.

Trecut în rezervă, Berthelot, la fel ca alți membri ai Misiunii franceze, avea să revină în cea de-a doua patrie a sa, ca fiu adoptiv al pământului românesc. Ultima oară în mai 1930.

La 28 ianuarie 1931, Generalul francez avea să treacă în lumea veșniciei. Dispariția sa, oarecum neașteptată, a fost sincer şi profund resimțită de opinia publică din România. Regele Carol al II-lea, Guvernul, Parlamentul, Armata, Academia Română, numeroase instituții şi organizații centrale şi locale au adus cu acel prilej un emoționant omagiu în memoria celui care se dovedise un fidel prieten al națiunii cu care destinul îl unise.

Nobila figură a Generalului Henri Mathias Berthelot aparține, de atunci, istoriei noastre, în care a înscris, prin contribuția sa şi a bravilor săi camarazi la făurirea idealului întregirii României, o pagină de neuitat.

……….

[1] O recentă excelentă sinteză la Constantin I. Stan, Generalul Henri M. Berthelot şi Românii, ed. a II-a, Paideia, Bucureşti, 2018. Asupra personalității generalului şi activității sale în România, vezi îndeosebi la Michel Roussin, La Mission militaire  française en Roumanie pendant la Première Guerre mondiale, 2 vol., Paris, 1972; Glenn E. Torrey (ed.), General Henri Berthelot and Romania. Mémoires et Correspondance 1916-1919, Boulder, New York, 1987, p. IX-XLV (Biographical Introduction); Generalul H.M. Berthelot. 80 de ani după Misiunea franceză în România/ Général H.M. Berthelot. 80 ans après la Mission française en Roumanie, ed. Paul Cernovodeanu, Bucureşti, 1996; Dumitru Preda (coord.), Neculai Moghior, Tiberiu Velter, Berthelot şi România/Berthelot et la Roumanie, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1997; Gheorghe I. Florescu (ed.), General Henri Berthelot. Jurnal şi corespondență 1916-1919, Cronica, Iaşi, 1997, p. 11-56 (studiul biografic), ed. a II-a, Presa Universitară Clujeană,  Cluj-Napoca, 2000; Jean-Noël Grandhomme, Le Général Berthelot et l’action de la France en Roumanie et en Russie méridionale (1916-1918), SHAT, Vincennes, 1999; Glenn E. Torrey, Henri Mathias Berthelot: Soldier of France, Defender of Romania, Iaşi, Oxford,  Portland, 2000; Gheorghe Nicolescu, Relații româno-franceze în anii Primului Război Mondial (Misiunea H.M. Berthelot în România), Editura Universităţii din Pitești, Pitești, 2005; Aurel V. David, Generalul Berthelot – Un francez cu inimă de român, în Studii de istorie a înălțării şi declinului nației românești, Bucureşti, 2006, p. 449-476; Jean-Noël Grandhomme, Henri Mathias Berthelot (1861-1931). Du culte de l’offensive à la stratégie globale, ECPAD, 2011. O ediţie recentă a volumului profesorului Glenn E. Torrey, în limba română, a fost publicată de Editura Militară: Generalul Henri Berthelot. Memorii şi corespondență 1916-1919, Bucureşti, 2012. Academia Română l-a omagiat în sesiunea organizată la 14 iunie 2018, în prezența Doamnei Michèle Ramis, Ambasador al Republicii Franceze: 100 de ani de la Marea Unire. Contribuția Franței și a Misiunii Militare Franceze condusă de Generalul Henri Mathias Berthelot la refacerea, dotarea și instruirea Armatei Române în Primul Război Mondial; apoi în iulie 2018, la conacul din comuna care-i poartă numele (jud. Hunedoara), unde s-a desfășurat o sesiune de comunicări, urmată de vernisarea expoziției Generalul Henri Mathias Berthelot pe frontul românesc (1916-1918), cu sprijinul Muzeului Militar Naţional, prezentarea întregului poștal General Berthelot emis de Romfilatelia şi a filmului documentar Francezii şi românii în Marele Război, realizat de Marcela Feraru. O medalie jubiliară, prin grija Fundaţiei culturale Bartoc, avea să fie conferită unor personalități din cele două țări. Una din ultimele manifestări dedicate ilustrului comandant francez, prieten al Ţării noastre, a fost conferința susținută de mine la Institutul de Studii Politice din Lyon, în ziua de 3 iunie 2019, cu participarea  strănepotului generalului, profesorul Jean-Claude Dubois şi ai altor urmași ai membrilor Misiunii Berthelot.

[2] Cf. Academia Română, Şedinţa solemnă pentru comemorarea unui an de la moartea generalului Henri M. Berthelot, 29 ianuarie 1932, Monitorul Oficial, Imprimeria Națională, Bucureşti, 1932, p. 13. Cu aceeași ocazie, Generalul Radu R. Rosetti, la acea dată membru corespondent, avea să rostească, de asemenea, un sensibil elogiu memoriei distinsului dispărut. Ibidem, p. 5-13.

[3] Service Historique de l’Armée de Terre (SHAT), fonds privé Berthelot, 1 K77. Pentru o biografie a generalului, vezi la Jean-Claude Dubois, Général Henri-Mathias Berthelot. Souvenirs de la Grande Guerre. Notes extraits de mon Journal de Guerre, p. 23-35. Este ediția completă a memoriilor sale publicată la Éditions des Paraiges, Metz, în anul 2018 (cu o prefață de Jean-Noël Grandhomme, cel mai autorizat exeget al său).

[4] General Radu R. Rosetti, Mărturisiri (1914-1919), ed. Maria Georgescu, Editura Modelism, Bucureşti, 1997,           p. 134-135.

[5] Glenn E. Torrey, General Henri Berthelot and Romania, p. XV. Cf. Victor Pétin, Le drame roumain 1916-1918, Paris, 1932, p. 18-20.

[6] Într-o notă telegrafică a atașatului militar român la Paris, transmisă Ministerului de Război, la Bucureşti, se specifica: „membrii Misiunii militare franceze, trimiși în România, au fost aleși personal de comandantul suprem al armatei franceze […]Această misiune aleasă e compusă din ofițeri care părăsesc funcțiuni sau comandamente importante […] majoritatea […] au avut misiuni importante la trupă sau la statul-major în timpul marilor bătălii date pe frontul francez”.

[7] Glenn E. Torrey, op.cit., p. 5. Asupra circumstanțelor sosirii Misiunii Berthelot în România, vezi la Dumitru Preda, La Roumanie et l’Entente. Les avatars d’une petite puissance dans une guerre de coalition 1916-1917, Cavallioti, Bucarest, 2017, p. 107-117.

[8] Ibidem, p. 8.

[9] Vezi, de exemplu, comentariile Colonelului C. Drăgănescu, Privire generală asupra conducerii şi execuției operațiunilor în Bătălia de pe Argeş şi Neajlov, 12-20 noiembrie 1916, în revista „România Militară”, An LXXVIII, nr. 8-9/august-septembrie 1941, p. 61-91 şi nr. 10/octombrie 1941, p. 3-34. Pe larg, desfășurarea marii bătălii, vezi la Constantin Kiriţescu, Istoria Războiului pentru Întregirea României 1916-1919, ed. Costin Kiriţescu, Mircea N. Popa şi Lucia Popa, vol. 1, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 487-512.

[10] Dumitru Preda, Generalul Berthelot, reorganizarea armatei române şi relațiile româno-ruse în 1916-1917, în vol. Generalul H.M. Berthelot. 80 de ani după Misiunea franceză în România, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti [1997], p. 21-27.

[11] Général Pétin, Le drame roumain 1916-1918, Payot, Paris, 1932, p. 149-150.

[12] AN-B, fond Microfilme Franţa, rola 177, c. 354; Dumitru Preda, Reorganizarea armatei române – moment hotărâtor în obținerea marilor victorii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, în „Memoriile Secției de Ştiinţe Istorice a Academiei Române, Seria IV, tom XII (1987), Bucureşti, 1990, p. 95-102. Pe larg, vezi la Colonel Ion Giurcă,  1917. Reorganizarea armatei române, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 1999.

[13] Comte de Saint-Aulaire, Confession d’un vieux diplomate, Flammarion, Paris, 1953, passim.

[14] La Roumanie et la Guerre. Conférence  de M. Albert Thomas… le 29 avril 1919, p. 7 (J’ai fait le voyage de Roumanie. J’ai assisté à la renaissance, à la résurrection de l’armée roumaine. Jamais, peut-être, il ne m’arrivera de voir un pareil événement”).

[15] Dumitru Preda, Sub semnul Marii Uniri. Campaniile armatei române pentru întregirea ţării 1916-1920, Editura Academiei Române, Editura Militară, Bucureşti, 2019, p. 70 şi urm.

[16] „Desbaterile Adunării Deputaţilor”, sesiunea 1916-1917, nr. 18, şedinţa din 21 mai 1917, p. 150-151; „Monitorul oficial”, partea I, nr. 92 din 19 iulie/1 august 1917, p. 933.

[17] Cf. Dumitru Pred (coord.), Berthelot şi România/Berthelot et la Roumanie, p. 25. Despre desfășurarea luptelor şi contribuția Misiunii Berthelot, vezi la Dumitru Preda, Nicolae Ciobanu, Bătălia de la Mărăşeşti 24 iulie/6 august-      21 august/3 septembrie 1917, Editura Militară, Bucureşti, 2017, passim.

[18] Vezi unele detalii şi comentarii la Gheorghe I. Florescu, prefața la General Henri Berthelot. Jurnal şi corespondență 1916-1919, p. 38-43; Constantin I. Stan, op.cit., cap. III (cu bibl.). Pe larg, vezi la Jean-Noël Grandhomme, Le Général Berthelot et l’action de la France en Roumanie et en Russie méridionale (1916-1918), passim.

[19] Dumitru Preda (coord.), Vasile Alexandrescu, Costică Prodan, În apărarea României Mari. Campania armatei române din 1918-1919, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994, passim.

[20] General Henri Berthelot and Romania. Mémoires et Correspondance 1916-1919, ed. Glenn E. Torrey, p. 193-194.

[21] Bogdan Krizman, The Belgrade Armistice of 13 November 1918, în „The Slavonic and East European Review”, vol. XLVIII, no 110/1970, p. 67-87; Dumitru Preda (coord.), În apărarea României Mari…, p. 37-38.

[22] General Henri Berthelot and Romania. Mémoires et Correspondance 1916-1919, ed. Glenn E. Torrey, p. 203. Pe larg asupra evenimentelor, vezi la Constantin Moşincat, Generalul Henri Mathias Berthelot. Prima vizită în Ardeal după Marea Unire (1918-1919), Editura Tipo MC, Oradea, 2019 (Cuvânt înainte de Dumitru Preda).

[23] „Unirea” (Blaj), Anul XXIX, nr. 13 din 22 ianuarie 1919, p. 1.

Notă: Fotografiile ne-au fost puse la dispoziţie de domnul Dumitru Preda.

 

BVBStiri BVB

MECANICA FINA SA (MECE) (17/09/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (17/09/2021)

Functionarea Unitatii 1 la putere redusa

EB EBS TURBO SHORT 0,1/44,5/44 (EBEBSTS35) (17/09/2021)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 20 si 21 Septembrie 2021

ROMCAB SA (MCAB) (17/09/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

EB EBS TURBO SHORT 0,1/44,5/44 (EBEBSTS35) (17/09/2021)

Suspendare tranzactionare - 16:36 - Notificare Erste Group Bank AG - atingere bariera