International

Biden acuză Hamas şi Rusia că vor “să nimicească” democraţii; Casa Albă vrea să ceară Congresului un pachet comun de 100 de miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel, Taiwan şi criza migranţilor de la frontiera cu Mexic

Hamasul palestinian şi preşedintele rus Vladimir Putin vor fiecare să “nimicească” democraţii, a afirmat Joe Biden joi seară într-un discurs foarte solemn adresat naţiunii, în cursul căruia a anunţat că va cere Congresului american să finanţeze “urgent” ajutor pentru Israel şi Ucraina, scrie AFP.

Statele Unite vor fi mai în siguranţă “pentru generaţii” dacă vor ajuta aceste două ţări în război, a insistat preşedintele american într-un rar discurs din Biroul Oval al Casei Albe.

“Hamas şi Putin reprezintă ameninţări diferite, dar au acest lucru în comun: vor să nimicească complet o democraţie vecină”, a adăugat democratul de 80 de ani, care tocmai s-a întors de la Tel Aviv unde l-a asigurat pe premierul israelian, Benjamin Netanyahu, că Statele Unite sunt alături de ţara sa, potrivit Agerpres.

Acesta este motivul pentru care el va cere vineri Congresului să finanţeze “de urgenţă” ajutor pentru Israel şi Ucraina, “partenerii noştri esenţiali”.

Cu acest mesaj adresat naţiunii, Joe Biden, candidat la realegere, vrea să-şi convingă oponenţii din dreapta dură, dar şi alegătorii obosiţi de conflictul din Ucraina despre necesitatea unui pachet financiar enorm pentru Kiev şi Israel.

Legând apărarea Israelului de cea a Ucrainei, el speră că va reuşi să găsească consensul care până acum i-a lipsit în Congres pentru a finanţa o asistenţă militară acordată suplimentar Kievului.

Este, de asemenea, o oportunitate pentru democrat de a face un contrast cu Partidul Republican dat peste cap de anumiţi aleşi devotaţi lui Donald Trump – pe care Joe Biden l-ar putea înfrunta din nou la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024.

Democraţii deţin Senatul, în timp ce, de la începutul anului, conservatorii au controlul asupra Camerei Reprezentanţilor.

Or, aripa cea mai de dreapta a Partidului Republican nu numai că l-a demis pe preşedintele Camerei inferioare, dar nu a reuşit până în prezent să impună vreunul dintre membrii săi în fotoliul de “speaker”. Instituţia se înfundă, aşadar, în criză, neputând deocamdată să adopte cel mai mic proiect de lege.

Potrivit unei surse apropiate discuţiilor, Casa Albă vrea să ceară Congresului un pachet comun de 100 de miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel, Taiwan şi criza migranţilor de la frontiera dintre Statele Unite şi Mexic.

Cu câteva ore înaintea discursului său, preşedintele american a discutat cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, care i-a mulţumit la telefon pentru “sprijinul vital” din partea Statelor Unite.

Dacă unii adversarii republicani ai lui Joe Biden ezită în ce priveşte ajutorul militar acordat Ucrainei, ei sunt primii care cer un sprijin masiv pentru Israel, o poziţie mai hotărâtă în problema imigraţiei şi o atitudine fermă faţă de China.

Joe Biden, a cărui ţară a cheltuit zeci de miliarde de dolari pentru Ucraina, trebuie să învingă nu numai oboseala unor aleşi, ci şi a opiniei publice americane în faţa unui conflict de durată.

Preşedintele american ştie că timpul se scurge: dacă Congresul nu reuşeşte să voteze bugetul anual, Statele Unite se vor îndrepta direct spre paralizia bugetară, faimosul “shutdown”, pe 17 noiembrie

View Comments

Articole recente

Bruxelles-ul afirmă că este pregătit pentru orice, după ameninţările americane legate de amenda împotriva Google

Comisia Europeană a transmis luni că este pregătită pentru "toate posibilităţile" şi că are "toate…

9 minute ago

Donald Trump: „O Moldovă în pace este esenţială pentru securitatea regională”

Preşedintele american Donald Trump a declarat că apreciază parteneriatul SUA cu Chişinăul şi a spus…

24 de minute ago

BCE a atenuat reglementările privind supervizarea creditorilor din zona euro

Banca Centrală Europeană (BCE) atenuează unele din verificările pe care le efectuează asupra băncilor din…

56 de minute ago

Grawe: Stabilitatea companiei nu poate fi pusă în discuţie

Grupul Grawe dispune de aproximativ 3,8 miliarde euro fonduri proprii, conform cerinţelor regimului de supraveghere…

60 de minute ago

Elena Udrea: Da, am fost audiată în dosarul fostului adjunct al SRI Florian Coldea

Fostul ministru Elena Udrea a declarat luni că a fost audiată în dosarul fostului adjunct…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More