International

Biden afirmă că nu ar exista ”o bază legală” pentru a fi citat să depună mărturie în procesul de destituire a preşedintelui Trump

Candidatul democrat la prezidenţiale Joe Biden a declara sâmbătă că nu ar exista ”o bază legală” pentru a fi citat de republicani să depună mărturie în procesul de destituire a preşedintelui Donald Trump din Senat, clarificând remarci făcute vineri care i-au atras critici, relatează Reuters, potrivit news.ro.

”Doresc să clarific ceva ce am afirmat ieri. În cariera mea publică de 40 de ani, am respectat întotdeauna legea, iar în cei opt ani în funcţia de vicepreşedinte biroul meu a cooperat întotdeauna cu solicitările de supraveghere legitime din partea Congresului”, a scris Biden pe Twitter.

”Dar nu voi pretinde că există vreo bază legală care să susţină citaţii din partea republicanilor pentru audierea mea în procesul de destituire”, a adăugat Biden.

Declaraţia a avut loc la o zi după ce Biden a afirmat într-un interviu acordat pentru Des Moines Register că nu va respecta o citaţie din partea Senatului pentru că ar fi o tactică din partea lui Trump pentru a distrage atenţia de la delictele preşedintelui.

Unii experţi legali şi comentatori l-au criticat oe Biden din cauza remarcilor făcute în interviul acordat publicaţiei din Iow, notând că refuzul Casei Albe de a se conforma citaţiilor Congresului este unul dintre motivele care au stat  la baza inculpării preşedintelui.

Trump a fost inculpat pe 18 decembrie de către democraţii din Camera Reprezentanţilor, pentru două capete de acuzare, legate de presarea Ucrainei pentru a deschide o investigaţie împotriva lui Biden, unul dintre principalii candidaţi la nominalizarea din partea democraţilor drept candidat la preşedinţie, şi a fiului acestuia. Trump este acuzat de abuz de putere şi obstrucţionarrea investigaţiei Congresului.

Preşedintele susţine că nu a făcut nimic ilegal.

Un proces urmează să aibă loc în Senatul controlat de republicani, pentru a stabili dacă Trump trebuie înlăturat din funcţie. Cu toate acestea, preşedinta Camerei, Nancy Pelosi, nu a transmis încă articolele de inculpare Senatului, pentru a-i presa pe republicani să ajungă la un acord cu democraţii asupra regulilor procesului.

Trump l-a acuzat pe Biden, fără dovezi, că a încercat să oprească o investigaţie din Ucraina împotriva unei companii energetice unde a lucrat fiul acestuia, Hunter, şi a spus că vrea ca Biden să depună mărturie în procesul de destituire.

Ross Garber, avocat din Washington specializat în procedurile de destituire, a apreciat că este ”extrem de improbabil” ca senatorii republicani să susţină eforturile de presare a lui Bind pentru a depune mărturie.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

20 de minute ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

26 de minute ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

29 de minute ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

5 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More