Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzOfficial White House Photo by Adam Schultz
Preşedintele SUA, Joe Biden, care a refuzat să facă acest lucru până în prezent, a dat undă verde Ucrainei să lovească ţinte pe teritoriul rusesc, lângă oraşul Harkov, în anumite condiţii, a indicat joi un responsabil american, scrie AFP, potrivit Agerpres.
“Preşedintele a dat echipei sale misiunea de a se asigura că Ucraina poate folosi armele americane cu scopul de a contraataca în regiunea Harkov, astfel încât să riposteze atunci când forţele ruse le atacă sau se pregătesc să le atace”, a spus această sursă.
Acest responsabil, sub protecţia anonimatului, a adăugat că Statele Unite continuă să se opună atacurilor ucrainene în adâncimea teritoriului rus.
“Poziţia noastră cu privire la interzicerea utilizării ATACMS sau a loviturilor profunde în interiorul Rusiei nu s-a schimbat”, a spus el.
ATACMS sunt rachete cu rază lungă de acţiune furnizate de americani Ucrainei, capabile să ajungă la o distanţă de până la 300 de kilometri.
Oraşul Harkov, în estul Ucrainei, este ţinta aproape zilnică a bombardamentelor care vin în principal de pe teritoriul Rusiei.
Rusia a lansat o ofensivă în regiune la începutul lui mai şi câştigă teren în faţa unei armate ucrainene aflate în dificultate.
Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a lăsat să se înţeleagă miercuri că Statele Unite şi-au schimbat poziţia în ceea ce priveşte loviturile ucrainene pe teritoriul rus.
“Pe măsură ce condiţiile s-au schimbat, pe măsură ce câmpul de luptă s-a schimbat, pe măsură ce Rusia şi-a modificat felul în care îşi conduce agresiunea, ne-am adaptat şi ajustat şi sunt încrezător că vom continua să facem acest lucru”, a spus el presei în cursul unei vizite în Republica Moldova, ţară care se învecinează cu Ucraina.
NATO împinge capitalele occidentale să ridice restricţiile care “leagă la spate mâinile ucrainenilor”, potrivit secretarului său general, Jens Stoltenberg, o poziţie la care au aderat mai multe ţări, printre care Franţa.
Kremlinul, la rândul său, a reproşat Alianţei Nord-Atlantice că a lansat “un nou ciclu de escaladare”, mai scrie AP
George Simion l-a jignit pe Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, numindu-l drept „servitor al agendei globaliste”…
George Simion a declarat în fața unei largi audiențe internaționale că Viktor Orban, Prim-ministrul Ungariei,…
Romaero a înregistrat un profit de 2,5 milioane de lei, după ce a recuperat pierderi…
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a dezminţit joi "fake news-urile" potrivit cărora România ar da gratis…
Mii de oameni raportează probleme la Vodafone, Google și Youtube, potrivit Downdetector.ro. Cele mai semnalizate…
Andrei Cionca, Reprezentant Permanent al ROCA FP, a transmis, astăzi, următoarea reacție legată de situația…
This website uses cookies.
Read More