Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzJoe Biden/ Sursa foto: Facebook
Preşedintele american, Joe Biden, a criticat vehement marţi într-un discurs opoziţia republicană pe care a acuzat-o că desfăşoară un “atac împotriva democraţiei” dorind “să submineze” dreptul de vot, notează AFP, potrivit Agerpres.
“America trece în prezent printr-o încercare de a submina şi de a suprima dreptul de vot”, a spus el într-un discurs la Philadelphia (nord-est), denunţând un “atac împotriva democraţiei, un atac împotriva libertăţii”.
El a vorbit despre “cel mai important test pentru democraţia noastră de după Războiul Civil” din secolul al XIX-lea.
În oraşul în care au văzut lumina zilei Declaraţia de Independenţă şi Constituţia americană, preşedintele democrat a apreciat că protejarea accesului la vot este “provocarea timpurilor noastre”.
Joe Biden l-a blamat şi pe predecesorul său Donald Trump, care continuă fără nicio dovadă să susţină că alegerile prezidenţiale din 2020 au fost fraudate: “O mare minciună… Atâta este: o mare minciună”, a spus preşedintele SUA.
Ca fundal al acestui discurs mult aşteptat de militanţii pentru drepturile civile, legislaţiile electorale care se modifică în statele aflate sub control republican.
Sub pretextul luptei împotriva fraudelor, aceste legi sau proiecte de lege au ca efect să complice accesul minorităţilor, în special al afro-americanilor, la vot.
În faţa acestor iniţiative, Joe Biden a cerut Congresului să restabilească “puterea iniţială” a legislaţiei născute din lupta pentru drepturile civile, “Voting Rights Act” din 1965, încet-încet erodată mai ales de jurisprudenţa Curţii Supreme a SUA.
Senatorii republicani au blocat până în prezent orice tentativă legislativă în această direcţie, potrivit AFP.
Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…
Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…
Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…
Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…
Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…
Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…
This website uses cookies.
Read More