International

Biden: Summitul G20 a demonstrat puterea Americii atunci când se implică

“Rusia şi China pur şi simplu nu s-au prezentat” când este vorba de “asumarea angajamentelor pentru climă”, a afirmat Joe Biden.

 

Summitul G20 “a arătat puterea Americii atunci când aceasta se implică”, a declarat preşedintele american Joe Biden la o conferinţă de presă duminică seara la Roma, informează AFP.

“Ceea ce am văzut aici este puterea Americii atunci când se angajează şi lucrează cu aliaţii noştri parteneri asupra problemelor”, a spus el.”Nimic nu poate înlocui negocierile faţă în faţă pentru cooperarea pe plan mondial”.

Preşedintele american a profitat de ocazie pentru a-i critica pe preşedinţii Rusiei şi Chinei, care nu au venit la Roma.”Rusia şi China pur şi simplu nu s-au prezentat” când este vorba de “asumarea angajamentelor pentru climă”, a afirmat Joe Biden.

Potrivit acestuia, G20 a produs totuşi rezultate tangibile asupra climei, economiei şi pandemiei de COVID-19.”Cred că am făcut progrese tangibile, în parte datorită hotărârii pe care Statele Unite au adus-o la masa” discuţiilor, a mai spus preşedintele Biden.

Multe ONG-uri şi chiar politicieni au apreciat că G20 nu a mers suficient de departe, mai ales în lupta împotriva schimbărilor climatice.

El şi-a exprimat duminică la Roma speranţa că programul său de investiţii va fi aprobat de Congres până la sfârşitul săptămânii viitoare.

“Cred că vom vedea până la sfârşitul săptămânii viitoare că este votat”, a afirmat despre acest plan care prevede, printre altele, investirea a 550 de miliarde de dolari pentru a reduce până în 2030 emisiile de gaze cu efect de seră de la 50% la 52% comparativ cu nivelurile din 2005. Joe Biden intenţionează să cheltuiască foarte mulţi dolari pentru a renova infrastructura Americii, dar şi pentru educaţie şi ajutor acorda familiilor, nu doar pentru proiecte climatice. În pofida mai multor săptămâni de negocieri, planul nu a primit încă undă verde din partea Congresului SUA din cauza dezacordurilor din tabăra democrată.

În cadrul conferinţei de presă, preşedintele american i-a adus un omagiu Papei Francisc, un “om cu adevărat respectabil” care “a adus o mare mângâiere familiei mele când a murit fiul meu”.”Este un om cu adevărat respectabil şi autentic”, a afirmat Biden, potrivit Agerpres.

Într-un răspuns mult mai lung decât cele pe care le-a dat la întrebările despre summitul G20, Joe Biden a povestit despre modul în care Papa Francisc l-a reconfortat când fiul său Beau a murit la vârsta de 46 de ani, pe 30 mai 2015, în urma unui cancer.

“Când l-am pierdut pe fiul Beau (…) Papa Francisc vizita Statele Unite”, a amintit el.”Ne-am întâlnit într-un hangar pe aeroportul din Philadelphia şi a vorbit cu familia mea destul de mult, 10-15 minute, despre fiul meu Beau”.”Nu a vorbit doar în termeni generali. Ştia lucruri despre el. Ştia ce făcuse. Ştia cine era. Ştia unde studiase (…) A avut un mare efect de catharsis asupra copiilor lui, a soţiei mele şi a familiei mele. A însemnat foarte mult”, şi-a amintit preşedintele.

Papa Francisc reprezintă tot ceea ce am învăţat despre catolicism când eram copil şi mergeam la şcoală.”Este un om cu adevărat respectabil şi păstrăm legătura”, a conchis el.

Înaintea începerii summitului G20, Joe Biden, al doilea preşedinte catolic al Statelor Unite după John F. Kennedy, a avut vineri o întâlnire îndelungată cu Papa Francisc.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

6 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

6 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

8 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

8 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

9 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More