International

Biden trebuie să demisioneze “imediat”, afirmă un lider republican din Congres

Preşedintele Joe Biden, care tocmai a făcut anunţul şocant că renunţă la candidatura pentru al doilea mandat, trebuie să demisioneze “imediat”, a declarat duminică liderul republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, relatează AFP.

“Dacă Joe Biden nu este apt să se prezinte la alegerile prezidenţiale, el nu este apt să exercite funcţia de preşedinte. Trebuie să demisioneze imediat”, a scris Mike Johnson pe platforma X.

Preşedintele american Joe Biden a anunţat că renunţă să se prezinte la alegerile prezidenţiale din 2024, un anunţ şocant survenit cu mai puţin de patru luni înainte de alegeri şi după săptămâni în care a fost pusă sub semnul întrebării starea sa fizică şi psihică, notează AFP şi Reuters.

“Cred că este în interesul partidului meu şi al ţării să mă retrag şi să mă concentrez exclusiv pe exercitarea funcţiilor de preşedinte până la finalul mandatului meu”, a declarat democratul în vârstă de 81 de ani într-un comunicat, anunţând că se va adresa naţiunii în cursul serii.

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

5 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

6 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

6 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

7 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More