International

Biden trimite un consilier apropiat în Arabia Saudită şi Israel

Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, va merge sâmbătă în Arabia Saudită şi duminică în Israel, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al Casei Albe, notează AFP, potrivit Agerpres.

În contextul în care preşedintele Joe Biden depune eforturi pentru a ajunge la normalizarea relaţiilor dintre cele două ţări, Jake Sullivan urmează să se întâlnească cu prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, precum şi cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a precizat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, John Kirby.

Discuţia din Arabia Saudită cu liderul de facto al regatului este de aşteptat să se concentreze pe “probleme bilaterale şi regionale, printre care războiul din Fâşia Gaza”, precum şi pe “eforturile continue pentru a obţine pacea şi securitatea durabilă în regiune”, a spus purtătorul de cuvânt.

Emisarul preşedintelui Joe Biden urmează să discute cu Benjamin Netanyahu şi alţi înalţi responsabili israelieni şi despre conflictul dintre Israel şi Hamas, “inclusiv despre negocierile pentru a obţine eliberarea tuturor ostaticilor (deţinuţi în Fâşia Gaza) şi pentru a răspunde crizei umanitare”.

Schimbul de opinii se va concentra, de asemenea, pe dorinţa comună a Statelor Unite şi Israelului de a “înfrânge în mod durabil Hamas atât prin presiune militară, cât şi printr-un proiect politic”, a explicat John Kirby.

Unul dintre marile obiective diplomatice majore ale preşedintelui american este de a ajunge la normalizarea relaţiilor dintre Israel şi Arabia Saudită, după modelul acordurilor încheiate cu alte ţări arabe.

Pentru a face acest lucru, Arabia Saudită cere garanţii de securitate, pe care Statele Unite s-au declarat dispuse să le ofere, dar solicită şi crearea unui stat palestinian, ceea ce Benjamin Netanyahu refuză.

Articole recente

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România,…

25 de minute ago

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

4 ore ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

4 ore ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

4 ore ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

4 ore ago

Nicușor Dan: România, pe deplin solidară cu Polonia; Rusia trebuie presată să vină la masa negocierilor

Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More