Sanatate

BioNTech/Pfizer propune UE să plătească jumătate din preţul fiecărei doze de vaccin Covid anulate

În contextul excedentului de vaccinuri COVID-19, grupurile farmaceutice Pfizer Inc şi BioNTech au venit cu o nouă propunere către Uniunea Europeană, conform căreia statele membre să plătească jumătate din preţul pentru fiecare din cele aproximativ 70 de milioane de doze de vaccin Covid anulate, informează cotidianul Financial Times, preluat de Reuters, potrivit Agerpres.

Citând surse din apropierea discuţiilor, Financial Times susţine că blocul comunitar negociază un acord revizuit cu BioNTech/Pfizer, în pofida faptului că Parchetul European a deschis o anchetă privind contractul iniţial semnat cu compania Pfizer/BioNTech în primăvara lui 2021.

Noul contract include atât o prevedere conform căreia statele membre să plătească jumătate din preţ, adică aproximativ 10 euro, pentru fiecare din cele aproximativ 70 de milioane de doze de vaccin anulate în fiecare an până în 2026, precum şi posibilitatea UE de a face trecerea la noi tipuri de vaccin concepute pentru orice viitoare versiuni ale virusului.

În luna ianuarie a acestui an Reuters a dezvăluit că se poartă discuţii între UE şi cei doi producători de medicamente în ideea de a reduce cele 500 de milioane de doze de vaccin COVID-19 pe care Bruxelles-ul s-a angajat să le cumpere în acest an, în schimbul unui preţ mai mare.

Negocierile cu BioNTech/Pfizer vin într-un moment în care blocul comunitar vrea să îşi revizuiască legislaţia care reglementează industria sa farmaceutică, evaluată la 148 de miliarde de dolari, în speranţa că astfel va relansa investiţiile şi va extinde accesul la medicamente ieftine, într-un moment în care bugetele pentru sănătate sunt afectate de costul tratării COVID-19.

Pfizer nu a dorit să comenteze articolul din Financial Times, citând clauzele de confidenţialitate, dar a spus că discuţiile cu Comisia Europeană s-au derulat “cu bun credinţă de către toate părţile” şi că grupul este angajat să găsească “soluţii pragmatice”.

Însă un acord revizuit între blocul comunitar şi BioNTech/Pfizer ar reprezenta o ameninţare existenţială pentru programele de vaccinuri Covid-19 ale altor producători de vaccinuri, în condiţiile în care comenzile primite de rivali de la UE în perioada pandemiei au fost semnificativ mai mici. “Dacă BioNTech/Pfizer va furniza aproximativ 70 de milioane de doze de vaccin pe an în următorii ani asta e practic aproape toată piaţa”, s spus o sursă din apropierea negocierilor.

Contractul semnat în luna mai 2021 de Comisia Europeană şi Pfizer/BioNTech acoperă 900 de milioane de doze de vaccin care urmează să fie livrate în 2022 şi în 2023, cu opţiunea de a comanda alte 900 de milioane de doze. Acesta este cel mai important contract pentru vaccinuri împotriva COVID-19 semnat de Comisie şi va domina portofoliul de vaccinuri al UE până la sfârşitul anului 2023.

Articole recente

Euronext continuă demersurile pentru achiziţionarea Bursei din Atena

Operatorul bursier european Euronext a depus o ofertă voluntară pentru achiziţionarea tuturor acţiunilor Bursei din…

o oră ago

Atenționare ASF: Un cont fals de Facebook utilizează identitatea Președintelui ASF Alexandru Petrescu

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează publicul cu privire la apariția unui cont fals de…

2 ore ago

Ministrul Mediului, la Broșteni: O să facem absolut tot ceea ce putem ca să ajutăm; nu doresc să fac o activitate populistă

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate…

2 ore ago

Trimisul special al SUA, în Israel pe fondul crizei alimentare din Gaza şi al impasului în negocierile de la Doha

Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a început joi o vizită în…

2 ore ago

Guvernul a corelat normele metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea ce privește modificarea cotelor de TVA

Guvernul a corelat joi, prin hotărâre, dispozițiile normelor metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea…

2 ore ago

Miruţă: Numirile în CA-uri sunt provizorii, indemnizaţiile nu depăşesc 3000 lei; selecţia s-a făcut pe bază de CV, nu politic

Numirile făcute în consiliile de administraţie ale companiilor de stat sunt provizorii, niciuna pe indemnizaţie…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More