Politica

Birou Permanent Naţional al PSD; proiectul PNL referitor la candidatura lui Iohannis la parlamentare – pe ordinea de zi

Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni în şedinţă pentru a discuta mai multe teme de actualitate, printre acestea aflându-se şi proiectul PNL care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare, potrivit Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor PSD, în cadrul BPN discuţiile vor viza bilanţul inundaţiilor şi măsurile luate de administraţiile social-democrate; pregătirile pentru campania electorală; propuneri legislative, precum cea de modificare a Legii 208/2015, ce ar permite preşedintelui României să candideze la alegerile parlamentare din 1 decembrie, ca independent, pe listele unui partid politic sau ale unei alianţe politice.

Premierul Marcel Ciolacu anunţa pe 19 septembrie că Biroul Permanent Naţional al PSD va decide luni dacă susţine proiectul de lege depus de PNL referitor la candidatura lui Iohannis la parlamentare.

Luni, am convocat un Birou Permanent Naţional al Partidului Social Democrat unde vom lua decizia. Avem o agendă normală, ce ţine şi de viitoarele alegeri şi de intrarea în campania electorală, dar este şi acest lucru pe ordinea de zi. Am un motiv foarte serios de a mă consulta cu colegii mei, lucru pe care l-am făcut de fiecare dată”, spunea Ciolacu.

Parlamentarii PNL Daniel Fenechiu şi Gabriel Andronache au depus, miercurea trecută, la Parlament, o propunere legislativă care prevede că preşedintele României poate candida, în ultimele 3 luni ale mandatului, ca independent pe listele unui partid sau alianţe la alegerile parlamentare. Proiectul modifică, în acest sens, articolul 52 din legea privind alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor.

“Preşedintele României, în funcţie de data alegerii Camerei Deputaţilor şi Senatului, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei alianţe politice sau unei alianţe electorale pentru obţinerea unui mandat de senator sau de deputat. În cazul în care este ales senator sau deputat, preşedintele României este obligat, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi cea de preşedinte”, stipulează proiectul.

Sâmbătă, prim-ministrul a revenit cu precizări, afirmând că nu crede că este nevoie de legislaţie suplimentară pentru ca preşedintele Klaus Iohannis să poată candida pentru un post de parlamentar.

“Vom reuni Biroul Permanent Naţional în ziua de luni, pentru a lua o decizie împreună cu colegii mei, cum este corect. Pe drum, împreună cu domnul vicepremier, ne-am uitat foarte atent şi la observaţiile Consiliului Legislativ şi am dat în lucru la specialiştii noştri, care au expertiză, să ne facă şi ei un punct de vedere. La prima vedere (…) nu este nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte, dacă îşi doreşte să candideze, să candideze. (…) Îmi pare rău de colegii de coaliţie, poate ar fi trebuit să aprofundeze mai mult sau să se sfătuiască, să iasă din cercul propriu, să se sfătuiască cu mai mulţi specialişti. Dacă concluzia specialiştilor va fi aceeaşi cu observaţiile Consiliului Legislativ, vom lua o decizie. Dacă nu, vom lua altă decizie”, a arătat Marcel Ciolacu.

În replică, preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă, a declarat că nu crede că s-ar fi ieşit cu proiectul PNL dacă nu ar fi fost nevoie de legislaţie suplimentară în acest sens, dar o să verifice acest lucru.

“Nu am cunoştinţele necesare pe acest domeniu. O să discutăm cu juriştii noştri, cu specialiştii noştri şi o să verificăm dacă este aşa. Din ce ştiu în momentul de faţă, pentru că nu cred că se ieşea cu un astfel de demers, dacă exista această posibilitate. Dar o să verificăm”, a spus liderul PNL.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul PNL, cu mai multe observaţii. ”Apreciem că preşedintele României are dreptul de a candida pentru funcţia de senator sau deputat pe lista unui partid politic, unei alianţe politice sau electorale, chiar şi în lipsa normei preconizate”, se arată în avizul dat de Consiliul Legislativ.

Articole recente

Întâlnirea Trump – Von der Leyen: UE și SUA au convenit un acord comercial

Statele Unite și Uniunea Europeană au convenit un acord comercial cadru în urma întâlnirii pe…

9 ore ago

Comisia Europeană îi cere lui Zelenski să menţină independenţa instituţiilor anticorupţie

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut duminică o discuţie telefonică cu preşedintele…

9 ore ago

Anastasiu: Am avut certificat ORNISS pe perioada cât am fost consilier prezidenţial şi vicepremier

Vicepremierul demisionar Dragoş Anastasiu a confirmat că, pe perioada cât a deţinut funcţiile de consilier…

9 ore ago

Lutnick: Trump vrea o ofertă comercială „suficient de bună” din partea UE, dar nu este clar ce înseamnă asta

Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…

11 ore ago

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…

12 ore ago

Trump joacă golf în Scoţia, înaintea întâlnirii cu Von der Leyen axată pe comerţ

Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…

14 ore ago

This website uses cookies.

Read More