International

Blinken afirmă că SUA şi China vor să îşi “stabilizeze” relaţiile

Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat luni la Beijing că a constatat cu liderii chineze necesitatea “stabilizării” relaţiilor dintre cele două ţări, rămânând în acelaşi timp “lucizi” în privinţa dezacordurilor bilaterale profunde, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“La fiecare întâlnire, am subliniat că a avea contacte directe şi o comunicare susţinută la cel mai înalt nivel este cea mai bună modalitate de a trata în mod responsabil diferenţele şi de a ne asigura că concurenţa nu escaladează în conflict”, le-a declarat Blinken jurnaliştilor după două zile de discuţii.

“Am auzit acelaşi lucru din partea omologilor mei chinezi. Am căzut de acord asupra necesităţii de a ne stabiliza relaţiile”, a afirmat el într-o conferinţă de presă.

Din cauza preocupărilor legate de securitate, Statele Unite au pus în aplicare mai multe măsuri pentru a restricţiona accesul companiilor chineze la anumite tehnologii americane sau pentru a complica fabricarea de semiconductori avansaţi.

Însă Washingtonul nu încearcă să “oprească” dezvoltarea economică a Chinei, a dat asigurări Blinken.

Secretarul de stat american a mai spus că SUA rămân “conştiente de provocarea” reprezentată de China, pe care administraţia preşedintelui Joe Biden o consideră cel mai mare potenţial adversar al SUA.

“Nu ne facem iluzii cu privire la provocările gestionării acestei relaţii. Există multe probleme asupra cărora suntem în dezacord profund, chiar vehement”, a subliniat Blinken.

Problema Taiwanului rămâne astfel unul dintre principalele puncte de blocaj în relaţiile bilaterale, deoarece Beijingul acuză Washingtonul că îşi consolidează relaţiile cu insula, revendicată de China, încălcând angajamentele lor anterioare.

Dar Antony Blinken a declarat luni presei că Statele Unite nu susţin independenţa Taiwanului.

“În acelaşi timp, noi, ca mulţi alţii, suntem profund îngrijoraţi de unele dintre provocările efectuate de China în ultimii ani, începând cu 2016”, în Strâmtoarea Taiwan, a spus şeful diplomaţiei americane.

Blinken a mai declarat că SUA se aşteaptă la noi vizite ale unor oficial americani de rang înalt la Beijing în următoarele săptămâni, potrivit Reuters.

În acelaşi timp, Blinken a spus că Beijingul şi-a reînnoit promisiunea de a nu trimite arme Rusiei pentru războiul acesteia din Ucraina.

“Noi, împreună cu alte ţări, am primit asigurări din partea Chinei că nu oferă şi nu va oferi ajutor letal Rusiei pentru a fi folosit în Ucraina”, a declarat el.

Articole recente

SUA şi Europa fac afaceri de miliarde cu Rusia, în pofida sancţiunilor (Reuters)

La mai bine de trei ani de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei…

43 de minute ago

DAN ARMEANU (VICEPRESEDINTE ASF): România primește confirmarea OCDE – Legea de plată a pensiilor private respectă toate standardele OCDE, fiind un model de conformare internațională

Autor: Dan Armeanu, vicepreședinte ASF Săptămâna trecută, la Paris, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin…

51 de minute ago

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată la Chişinău, a anunţat premierul Dorin Recean

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…

o oră ago

Fost director al Aeroportului Timișoara și foști membri ai CA, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu

Fostul director al Societății Naționale 'Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia' SA Idolu Iulian Daniel,…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More