International

Blinken: SUA susţin integritatea teritorială a R. Moldova; Maia Sandu: În Transnistria nu sunt mişcări esenţiale militare

Statele Unite susţin în continuare integritatea teritorială a Republicii Moldova şi sprijină “negocierile în formatul 5+2 pentru soluţionarea conflictului transnistrean”, a declarat duminică, la Chişinău, secretarul de stat american, Antony Blinken, potrivit site-ului deschide.md, precizează Agerpres.

“Noi sprijinim negocierile OSCE în formatul 5+2 pentru a găsi o soluţie cuprinzătoare în conflictul transnistrean care respectă integritatea teritorială a Republicii Moldova şi un statut special”, a spus Blinken, într-o conferinţă de presă comună cu preşedinta Maia Sandu.

Preşedintele Republicii Moldova a declarat presei că situaţia din regiunea transnistreană este monitorizată. Maia Sandu a spus că în prezent în regiunea transnistreană nu sunt schimbări esenţiale în privinţa unor pregătiri de acţiuni militare.

“Nu vedem schimbări esenţiale în ce priveşte pregătiri de acţiuni militare. Dar, vreau să amintesc că pe teritoriul Republicii Moldova sunt trupe ruse de câteva decenii, deci sigur că e o vulnerabilitate. Nu avem cum să ne simţim în siguranţă, după ce vedem acest atac din Ucraina”, a declarat Maia Sandu.

Blinken s-a aflat la Chişinău în cadrul unui turneu european. El s-a angajat să sprijine Republica Moldova în gestionarea valului de refugiaţi care sosesc în această ţară ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina.

Maia Sandu a solicitat ajutor imediat şi semnificativ din partea comunităţii internaţionale pentru a ajuta Republica Moldova să facă faţă în continuare provocărilor pe care le reprezintă criza refugiaţilor.

”Avem nevoie urgent de ajutoare pentru cazarea temporară a acestor oameni, asigurarea lor cu strictul necesar şi redirecţionarea fluxului de refugiaţi care doresc să plece în alte ţări către statele europene care au o capacitate mai mare să-i primească”, a spus Sandu, conform declaraţiei publicate de Preşedinţia Republicii Moldova.

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

3 ore ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

3 ore ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

4 ore ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

4 ore ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More