Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzBayerische Motoren Werke (BMW) va investi 800 milioane de euro (866 milioane de dolari) în statul San Luis Potosi din centrul Mexicului, pentru a produce baterii performante şi modelele complet electrice “Neue Klasse”, a anunţat grupul german, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Deja BMW are fabrică în San Luis Potosi iar extinderea va permite companiei să majoreze numărul de angajaţi cu aproximativ 1.000.
Decizia face parte din planul BMW ca până în 2030 vehicule complet electrice să reprezinte peste jumătate din vânzări, a precizat grupul german.
Peste 500 milioane de euro din suma investită în Mexic va fi alocată unui centru de asamblare a bateriilor, aici urmând să fie angajaţi aproximativ 500 de angajaţi, iar alte 500 de locuri de muncă vor fi create în alte domenii, a informat BMW.
Restul de 300 milioane de euro vor fi folosiţi pentru adaptarea şi extinderea atelierului auto şi pentru construirea unei noi linii de asamblare, a declarat şeful fabricii, Harald Gottsche, pentru Reuters.
“Vom începe construirea centrului de asamblare a bateriilor şi extinderea fabricii la începutul lui 2024, şi vom majora producţia la începutul lui 2027”, a adăugat Gottsche.
Anunţul vine după câteva expansiuni majore ale BMW în ultimele luni, inclusiv investiţia de 1,7 miliarde de dolari în Statele Unite şi decizia de a investi în Ungaria două miliarde de euro pentru a construi o fabrică de vehicule electrice. Aceasta va fi prima unitate a BMW unde nu vor fi produse vehicule alimentate cu combustibili fosili.
Gottsche a anunţat că uzina din Mexic îşi va majora producţia de energie solară şi va renunţa la folosirea gazelor naturale în favoarea biometanului. “Vrem să depăşim fabrica din Ungaria, desigur”, a adăugat Gottsche.
Mexicul şi-a intensificat eforturilor de a atrage producători de vehicule electrice, având ca obiectiv ca până în 2030 jumătate din producţie să fie reprezentată de maşinile electrice.
Deşi unii lideri din industrie sunt sceptici că acest obiectiv va fi îndeplinit, Gottsche a declarat că modelele complet electrice şi hibride reprezintă deja 30% din vânzările BMW în Mexic.
BMW, care are trei fabrici în America Latină, a deschis uzina de un miliard de de dolari din San Luis Potosi în 2019, unde, în prezent, produce modelele 3 Series, 2 Series Coupe şi M2.
Recent, BMW AG a anunţat că a livrat un număr total de 2,4 milioane de vehicule în 2022, cu 4,8% mai puţine decât în 2021, în condiţiile în care blocajele de pe lanţurile de aprovizionare provocate de carantina din China şi războiul din Ucraina au afectat livrările.
Autorităţile americane investighează un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care…
Londra, cu o piaţă a aurului evaluată la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea…
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat duminică că alegerile din 2026 le-ar oferi cetăţenilor ţării…
Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a lansat un apel duminică la creşterea producţiei petroliere…
Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…
Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…
This website uses cookies.
Read More