Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzConstructorul german de automobile de lux BMW AG şi-a îmbunătăţit joi estimările referitoare la numărul de vehicule pe care le va livra în acest an, graţie unui carnet solid de comenzi şi cererii din ce în ce mai mari pentru autoturismele electrice, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.
Conform noilor estimări, BMW se aşteaptă acum la vânzări “solide” în acest an, faţă de estimările anterioare care mizau doar pe o creşterea “uşoară” a vânzărilor. Noul sedan Seria 5 şi versiunea sa electrică, i5, ar urma să impulsioneze volumele de vânzări în a doua jumătate a acestui an.
Interesul cumpărătorilor pentru vehicule electrice face ca BMW “să investească mai mult decât a planificat iniţial pentru extindere globală a mobilităţii electrice” a declarat directorul financiar de la BMW, Walter Mertl. În trimestrul al doilea, chletuielile pentru dezvoltare au crescut cu 19%, până la 1,84 miliarde de euro, pe măsură ce constructorul german s-a concentrat pe electrificarea flotei sale.
Pe ansamblu, în primele şase luni ale anului, vânzările de automobile pe baterie s-au dublat până la 153.000, reprezentând 13% din livrările grupului BMW.
Chiar dacă cererea pentru automobile de lux rămâne una puternică, BMW a avertizat că creşterea costurilor pentru componente diminuează fluxul de numerar şi a menţionat şi problemele de pe partea de logistică. Cu toate acestea, BMW şi-a îmbunătăţit estimările pentru întregul an deoarece se aşteaptă ca livrările de vehicule de lux să se îmbunătăţească în a doua jumătate a anului.
Mai mulţi producători de automobile au dezvăluit că se confruntă cu noi constrângeri logistice, după ce problemele cu aprovizionarea cu semiconductori s-au rezolvat. Săptămâna trecută, grupul Volkswagen AG şi-a redus estimările de livrări după ce lipsa de şoferi de camion şi mecanici de locomotivă a lăsat vehiculele să se acumuleze la uzine. De asemenea, Porsche AG a fost nevoit să restricţioneze vânzările modelului electric Taycan după ce a avut probleme cu obţinerea anumitor componente.
Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…
Ministerul Apărării Naţionale a informat că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană…
Vicepremierul Ionuţ Moşteanu susţine că fostul ministru al Finanţelor Marcel Boloş l-a învăţat pe Marcel…
Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…
Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…
This website uses cookies.
Read More