Categories: Fără categorie

BNR confirmă îngrijorările lui Florin Cîţu: Înrăutățire considerabilă a perspectivei pe termen scurt a inflației; rata anuală a inflației este așteptată să urce la un nivel de două cifre

Scenariul actual al Băncii Naţionale a României confirmă îngrijorările fostului premier Florin Cîţu privind creşterea inflaţiei. Astfel, BNR evidenţiază o înrăutăţire considerabilă a perspectivei pe termen scurt a inflaţiei, sub impactul puternic al şocurilor pe partea ofertei, în principal al preţurilor la energie, în trimestrul doi al acestui an urmând să urce la un nivel de două cifre, conform unui comunicat al băncii centrale.

Aseară, fostul premier Florin Cîţu s-a arătat îngrijorat de posibilitatea ca rata inflaţiei să depăşească pragul de 10%, susţinând că Banca Naţională a României are un rol foarte important în ceea ce priveşte inflaţia. “Rata inflaţiei este deja mare, se duce spre două cifre. Dacă depăşeşte 10%, mă îngrijorează. Dar trebuie să fim foarte oneşti şi să spunem că atributul controlului inflaţiei revine sută la sută Băncii centrale. (…) Sunt două variante: pe de o parte, Banca centrală, prin instrumentele pe care le are – şi asta este dobânda, preţul banilor – poate uşor, uşor să scumpească preţul banilor, asta este o variantă”, a afirmat Cîţu, fost ministru de Finanţe, marţi seară, la B1 Tv.

Este foarte posibil ca BNR să majoreze astăzi dobânda-cheie

BNR precizează: “Scenariul actual, întocmit pe baza datelor disponibile și a reglementărilor în vigoare, evidențiază o  înrăutățire considerabilă a perspectivei pe termen scurt a inflației, sub impactul puternic al șocurilor pe partea ofertei, în principal al prețurilor la energie, în condițiile în care traiectoria prognozată a dinamicii ei anuale cunoaște o nouă revizuire substanțială în sens ascendent pe orizontul scurt de timp.

Astfel, rata anuală a inflației este așteptată să-și accentueze semnificativ creșterea în trimestrul II 2022 și să urce la un nivel de două cifre, în principal ca efect al unor majorări mult mai ample ale prețurilor gazelor naturale și energiei electrice, ce se vor evidenția pregnant după suspendarea în luna aprilie a schemelor de compensare aplicate pentru consumatorii casnici. Totodată, ulterior, rata anuală a inflației va descrește probabil doar gradual, pe o traiectorie mult superioară celei prognozate anterior, dar va cunoaște o ajustare descendentă relativ abruptă în prima parte a anului viitor și va reintra în intervalul țintei în trimestrul IV 2023, pe fondul unor efecte de bază ample, precum și al valorilor mult mai joase ale excedentului de cerere agregată anticipate pe orizontul prognozei și în scădere treptată de la mijlocul anului curent. În aceste condiții, rata anuală a inflației CORE2 ajustat va mai crește probabil ușor pe parcursul a câteva luni, dar se va înscrie apoi pe o pantă descendentă ceva mai pronunțată decât s-a prognozat anterior, urmând să coboare la finele orizontului proiecției sub valoarea anticipată anterior.

Schemele de compensare a prețurilor la energia electrică și gazele naturale pentru populație prezumate a fi aplicate până în luna martie 2022 vor imprima un parcurs neuniform ratei anuale a inflației pe orizontul apropiat de timp, aceasta fiind anticipată să scadă foarte ușor în intervalul ianuarie-martie, dar să consemneze un salt semnificativ în luna aprilie, odată cu revenirea prețurilor la nivelurile prevăzute în contracte. Caracteristicile schemelor de sprijin sunt totuși incerte, o eventuală modificare a duratei și/sau a conținutului acestora fiind de natură să afecteze semnificativ atât nivelul, cât și traiectoria viitoare a dinamicii anuale a inflației, mai cu seamă pe termen scurt. În același timp, incertitudini semnificative rămân asociate modului de evaluare și de includere în calculul IPC a impactului acestor scheme, iar riscuri notabile continuă să vină din evoluția cotațiilor materiilor prime, mai ales a celor energetice și agroalimentare, inclusiv în contextul situației geopolitice Rusia-Ucraina, precum și din blocajele persistente în lanțurile de producție și aprovizionare.

Incertitudini continuă să decurgă și din evoluția pandemiei, în contextul fazei încă ascendente a actualului val pandemic, provocat de varianta mai contagioasă a coronavirusului, Omicron, dar mai puțin virulentă, implicând o severitate mai scăzută și în atenuare a restricțiilor asociate, inclusiv în multe state europene. Totodată, o sursă importantă de incertitudini și riscuri rămâne absorbția fondurilor europene, în special a celor aferente programului Next Generation EU, care este condiționată de îndeplinirea unor ținte și jaloane stricte în implementarea proiectelor aprobate.

Incertitudini și riscuri sunt asociate însă și conduitei politicii fiscale, date fiind coordonatele programului bugetar pentru acest an, ce vizează progresul consolidării fiscale conform angajamentelor asumate în cadrul procedurii de deficit excesiv, dar într-un context economic și social dificil pe plan intern și la nivel global”.

BNR a decis majorarea ratei dobânzii de politică monetară la 2,50% pe an, de la 2,00%

“În şedinţa de astăzi, 9 februarie 2022, pe baza evaluărilor şi a datelor disponibile în acest moment, precum şi în condiţiile incertitudinilor ridicate, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50 sută pe an, de la 2,00 la sută pe an, începând cu data de 10 februarie 2022. Totodată, s-a decis majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 3,50 la sută pe an, de la 3,00 la sută pe an şi creşterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 1,50 la sută, de la 1,00 la sută pe an, precum şi păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară. De asemenea, Consiliul de administraţie al BNR a decis menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit. Deciziile CA al BNR urmăresc ancorarea anticipaţiilor inflaţioniste pe termen mediu, precum şi stimularea economisirii prin creşterea ratelor dobânzilor bancare, în vederea readucerii durabile a ratei anuale a inflaţiei în linie cu ţinta staţionară de 2,5 la sută ą1 punct procentual, într o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile în contextul procesului de consolidare fiscală”, se arată în comunicat.

BNR precizează că monitorizează atent evoluţiile mediului intern şi internaţional şi este pregătită să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu.

Articole recente

Spania: Rata anuală a inflaţiei a depăşit 10% în iunie, pentru prima dată din 1985

Rata anuală a inflaţiei în Spania a depăşit 10% în iunie, pentru prima dată din…

o oră ago

Norvegia acuză un grup pro-rus pentru atacuri cibernetice ce au vizat instituţii private şi publice

O serie de instituţii din Norvegia au fost ţinta unui atac cibernetic în ultimele 24…

2 ore ago

Inspectorii antifraudă fiscală verifică 131 milioane euro obținuți din tranzacționarea criptomonedelor, prin intermediul platformelor Binance, KuCoin, Maiar, BitMart, FTX

ANAF se adaptează evoluției tehnologiei și trendurilor pieței financiare și verifică veniturile obținute din tranzacționarea…

2 ore ago

Kievul salută ”poziţia lucidă” a NATO cu privire la Rusia

Kievul a salutat miercuri ''poziţia lucidă'' a NATO cu privire la Rusia, calificată drept ''ameninţare directă'' de…

2 ore ago

Rusia înăspreşte restricţiile împotriva ”agenţilor străini”

Parlamentarii ruşi au adoptat miercuri un proiect de lege care înăspreşte restricţiile împotriva persoanelor şi…

2 ore ago

Chiriţoiu: Plafonarea preţului carburanţilor este o măsură proastă, care ne-ar întoarce în comunism când stăteam la cozi

Plafonarea preţului la carburanţi este o măsură proastă care ne-ar duce înapoi în comunism, când…

2 ore ago