Banci

BNR: Trebuie găsite soluţii dacă băncile vor fi obligate să închidă ghişeele din cauza coronavirusului

Există bănci care au un plan foarte detaliat şi foarte uşor de aplicat în cazul unei epidemii de coronavirus, dar sunt şi bănci care din punctul acesta de vedere nu s-au gândit suficient de profund şi lucrurile ar trebui analizate, pentru că altfel ar fi jale, susţine Nicolae Cinteză, director în Direcţia Supraveghere din Banca Naţională a României (BNR).

El precizat că la nivelul băncii centrale a fost formată o echipă care analizează ceea ce trebuie făcut în eventualitatea unor probleme ce pot apărea din cauza coronavirusului, iar în câteva zile vor fi prezentate concluziile.

“Toate băncile au un business continuity plan, cam ceea ce trebuie să facă în perioada asta, şi haideţi să ne gândim ce s-ar întâmpla dacă se ajunge la o dezvoltare a problemei, care să oblige băncile să închidă ghişeele. Deci, foarte simplu se poate spune: de mâine, timp de două săptămâni nu lucraţi cu publicul. Trebuie găsite soluţii, dacă nu le aveţi în planul respectiv de derulare a activităţii, cu o prezenţă cât mai redusă a clienţilor la ghişeu. Vor fi neplăceri. Probabil că în relaţiile cu clienţii o să aveţi probleme pe partea de numerar, rambursări la credite. Sunt multe probleme, dar acestea trebuie să le analizeze fiecare bancă. Ştiu că sunt bănci care au un plan foarte detaliat şi foarte uşor de aplicat, dar sunt şi bănci care din punctul acesta de vedere nu s-au gândit suficient de profund şi cred că e momentul ca lucrurile astea să fie puţin analizate, pentru că altfel ar fi jale. Ar fi jale fiindcă am foarte multe cunoştinţe în Italia cu care de vreo săptămână discut şi lucrurile din păcate nu merg bine deloc pe acolo. Mai devreme sau mai târziu probabil că se vor propaga nişte probleme şi pe aici”, a precizat Nicolae Cinteză, citat de Agerpres.

Acesta afirmă că deja se manifestă o îngrijorare a populaţiei din cauza epidemiei de coronavirus, exemplificând cu o situaţie regăsită marţi seara la un magazin din Bucureşti. “Am fost aseară să îmi cumpăr nişte lucruri, prosoape de bucătărie, din acelea de hârtie, voiam să-mi iau o rolă de prosop şi două pungi de fasole congelată. Când am ajuns la casă, la Mega Image-ul de la Vitan, fiecare din toate cele opt avea pe puţin 10-15 persoane, unii şi cu două coşuri. Pentru amărâtele alea de produse cred că aş fi stat o jumătate de oră acolo. Noroc că au făcut câteva case din acestea electronice unde te poţi să te duci să plăteşti”, a povestit directorul BNR.

Cinteză a participat miercuri la conferinţa “Anul financiar bancar 2020”, organizată de FinMedia şi Piaţa Financiară.

Articole recente

71% din veniturile din jocurile de noroc din UE provin de pe piața neagră; Europa de Est s-a dovedit a fi cea mai vulnerabilă (Studiu al Yield Sec)

Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…

16 secunde ago

Orsted obține aprobarea pentru emisiunea de drepturi de urgență, în timp ce Trump amenință proiectele din SUA

Dezvoltatorul de energie eoliană offshore Orsted a obținut vineri aprobarea acționarilor pentru o emisiune de…

31 de minute ago

Agroland raportează vânzări de 229 de milioane de lei, în semestrul I, în creștere cu 11%; Profit  net de 12 milioane de lei, în urcare cu 23%

Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, a…

o oră ago

Crinel Nicu Grosu numit şef al Corpului de Control al premierului / Cine este Crinel Nicu Grosu

Prim-ministrul Ilie Bolojan l-a numit, vineri, în funcţia de şef al Corpului de Control al…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More