Afaceri

BNS, după discuţia cu Bolojan: Tăierea sinecurilor şi a indemnizaţiilor din CA-uri, reducerea subvenţiilor uriaşe a partidelor, eliminarea sumelor forfetare pentru parlamentari, aspecte esenţiale care nu se regăsesc în agenda Guvernului

Blocul Naţional Sindical transmite, după discuţia cu Ilie Bolojan, că i-a transmis premierului un mesaj clar: respectarea legii privind convocarea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social şi negocierea reală a măsurilor ce vizează salariaţii, alături de partenerii sociali. În plus, a atras atenţia asupra unor aspecte esenţiale care nu se regăsesc în agenda Guvernului, precum tăierea sinecurilor şi a indemnizaţiilor din CA-uri, reducerea subvenţiilor uriaşe pentru partidele politice, eliminarea sumelor forfetare exagerate pentru parlamentari, sau impozitarea multinaţionalelor.

”BNS i-a transmis prim-ministrului României un mesaj clar: respectarea legii în ceea ce priveşte convocarea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social şi negocierea reală a măsurilor ce vizează salariaţii, alături de partenerii sociali!”, spune BNS într-o postare pe Facebook, potrivit News.ro.

Confederaţia sindicală arată că, în acelaşi timp, a atras atenţia asupra unor aspecte esenţiale care nu se regăsesc în agenda Guvernului: tăierea sinecurilor şi a indemnizaţiilor din consiliile de administraţie, reducerea subvenţiilor uriaşe pentru partidele politice, eliminarea sumelor forfetare exagerate pentru parlamentari, impozitarea corectă a preţurilor de transfer ale multinaţionalelor, creşterea imediată a nivelului redevenţelor şi revizuirea contractelor existente, aplicarea unui tratament fiscal echitabil pentru toate formele de venit din muncă dependentă.

”BNS rămâne ferm pe poziţie: România are nevoie de măsuri corecte, aplicate echitabil, şi de un parteneriat social real, nu mimat! Mâine, 04 iulie 2025, reprezentanţii BNS vor participa la şedinta CNTDS cu un set de propuneri pentru apărarea drepturilor lucrătorilor, dar şi pentru a creşte încasările la bugetul de stat”, subliniază sindicatul.

Blocul Naţional Sindical a fost reprezentat de vicepreşedintele Mircea Burlacu la întâlnirea cu premierul Ilie Bolojan, alături de celelalte patru confederaţii sindicale reprezentative.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

4 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

4 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

5 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

5 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

5 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More