Secretarul general al PNL Lucian Bode a anunţat că a votat pentru o Românie puternică în Europa şi pentru o listă de europarlamentari profesionişti. El a spus că o prezenţă mare la acest scrutin ar legitima aleşii locali şi pe viitorii europarlamentari, invitând românii să iasă la vot.
”Astăzi am votat pe toate cele cinci buletine de vot şi nu a fost deloc complicat. Am votat pentru o Românie puternică în Europa. Am votat pentru ca România să îşi continue cu demnitate parcursul euro-atlantic. Am votat o listă de europarlamentari profesionişti care vor fi membrii a două familii puternice la nivel european şi când mă gândesc că vor fi parte a acestor familii puternice politice la nivel european mă gândesc că pot contribui decisiv la creşterea beneficilor pe care România le va avea ca ţară membra Uniunii Europene”, a declarat Lucian Bode, jurnaliştilor, la ieşirea de la secţia de votare.
“Când mă gândesc la beneficii, mă refer la fondurile europene nerambursabile, cum ar fi cele 95 de miliarde de euro atraşi de la aderare şi cei peste 80 de miliarde de euro disponibili pentru România din PNRR şi exerciţiul financiar european 2021 – 2027”, a declarat acesta.
În plan local, Lucian Bode susţine că a votat pentru continuitate la Consiliul Judeţean şi pentru schimbare în ceea ce priveşte administraţia locală din Zalău.