Orban: Nu a fost nicio petrecere organizată; i-am rugat pe colegii mei să respecte regulile
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a susţinut că nu a existat nicio petrecere la Parlament când preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, şi-a serbat ziua de naştere cu mai mulţi colegi, în paralel cu şedinţa coaliţiei de guvernare.
Bode a declarat miercuri că a văzut doar o serie de imagini de presă din spaţiul public, din care nu a înţeles că ar fi vorba despre o petrecere.
“Există o lege foarte clară în România. În România nu se organizează întruniri în spaţii închise. Acum am văzut declaraţiile domnului preşedinte Ludovic Orban, am văzut şi ceea ce prezentaţi dumneavoastră – întrunire, petrecere. Eu am înţeles ceea ce au înţeles majoritatea românilor: Ieri a fost ziua de naştere a domnului preşedinte Ludovic Orban şi anumiţi colegi au considerat important să vină să-i spună “La Mulţi Ani”. Nu a fost nicio petrecere”, a declarat Bode, la Parlament.
El a adăugat că nu poate defini această întâlnire ca pe o petrecere, iar “regulile într-o astfel de activitate pot fi verificate dacă s-au respectat apelând la mai multe mijloace”, precum verificarea imaginilor, declaraţii ale participanţilor.
“Niciodată structurile MAI n-au aplicat o sancţiune doar pe baza unor imagini apărute în spaţiul public. (…) Eu consider că n-a fost o petrecere. Eu le transmit românilor ce le transmit şi celor care au fost ieri în sala respectivă – pandemia nu s-a terminat. Măsurile de relaxare pe care noi le-am luat, Guvernul României le-a luat gradual, le-a luat tocmai uitându-se pe de o parte că numărul de persoane imunizate este unul corespunzător, doi – faptul că numărul de cazuri noi, infectaţi cu COVID-19, scade în fiecare zi. Dar pandemia nu s-a terminat. (…) Eu nu definesc ceea ce s-a întâmplat ieri acolo petrecere, masă festivă. Îmi este foarte greu să încadrez acest eveniment neparticipând la el. (…) Nu vine Poliţia Română să verifice imaginile din Parlamentul României”, a afirmat ministrul.
Lucian Bode a menţionat că anul trecut cei care au fost prezenţi în biroul premierului, printre care şi el, au decis, din proprie iniţiativă, să plătească amenda pentru purtarea măştii. “Unii o purtau necorespunzător, alţii nu aveau mască”, a completat el.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat miercuri că nu a organizat o petrecere de ziua sa la Parlament.
“Au venit colegi de-ai mei fără să existe o organizare a vreunui eveniment. Au venit să-mi spună ‘La mulţi ani!’. În cursul zilei m-au întrebat când pot să vină la mine şi le-am spus programul meu, că până la 20,00 am program de lucru în ziua mea de naştere. Nu puteam să-i refuz. Ştiu că există limită. Nu a venit nimeni la niciun fel de invitaţie. Nu s-a emis nicio invitaţie. Au venit să-mi spună ‘La mulţi ani!’ oamenii. E normal”, a spus Orban la Parlament.
El a arătat că i-a rugat să respecte regulile pe cei care au venit în sala de lângă biroul său, unde avea loc şedinţa coaliţiei.
“Unii dintre invitaţi au venit mai repede, iar faptul că au apărut o poză şi o filmare cu colegi de-ai mei care nu purtau mască s-a întâmplat când eu nu eram prezent. După finalizarea şedinţei coaliţiei şi după toate deciziile pe care le-am luat în şedinţa coaliţiei, m-am dus la colegii mei şi i-am rugat, pe cei care nu respectau, şi i-am rugat să respecte regulile. Şi acum, cu masca, nu poţi să porţi mască când mănânci”, a afirmat Orban.
Aproape toţi cei care au venit să-i transmită urări, a adăugat el, sunt vaccinaţi.
“Normal că a trebuit să-i servesc cu ceva pe colegii mei. Nu a fost nicio petrecere organizată. La finalul programului de lucru, care era cunoscut de colegii mei, au fost mai mulţi colegi, câţi sunt nu am stat să-i număr, nu am stat să-i socotesc, din momentul în care m-am dus în sala în care mă aşteptau colegii şi mi-au urat “La mulţi ani!” i-am îndemnat să respecte regulile”, a mai spus Ludovic Orban.
Întrebat dacă cei care nu au respectat regulile ar trebui sancţionaţi, Orban a precizat că regulile au fost respectate şi aproape toţi care au fost prezenţi nu au venit în mod organizat, deoarece nu au primit nicio invitaţie.