Afaceri

Bodea (Adrem): Creşterea salariului minim în construcţii a fost un lucru bun, însă nu toţi clienţii au recunoscut majorarea

Creşterea salariului minim în construcţii şi celelalte facilităţi fiscale acordate sectorului au fost măsuri bune, întrucât companiile din domeniu se confruntă cu o lipsă acută de personal, a declarat, miercuri, Corneliu Bodea, CEO al grupului de servicii energetice Adrem, într-o întâlnire cu presa.

Grupul are circa 1.500 de angajaţi, iar salariile cumulează 40 de milioane de lei.

“A fost o măsură bună, pe care nu cred că o va abroga vreun Guvern, pentru că principala problemă era lipsa de personal, din cauza plecărilor. Pentru compania noastră, impactul acestei măsuri a fost de două milioane de lei. Noi nu aveam mulţi angajaţi cu salariul brut sub 3.000 de lei, însă, pentru a păstra pacea în companie şi calitatea, salariile au fost majorate în lanţ”, a spus Bodea, care este şi preşedintele Centrului Român al Energiei, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, din păcate, nu toţi clienţii lor au recunoscut aceste majorări.

“Autoritatea pentru Achiziţiile Publice ar fi trebuit să clarifice situaţia. Dar unii clienţi, în special UAT-urile, nu aveau de unde suplimenta bugetul, ceea ce a dus la întârzieri, iar aici avem exemplul centralei Iernut”, a precizat Bodea.

El se aşteaptă ca situaţia să se prelungească şi anul viitor.

“Nu mă aştept la prea multe lucruri bune în 2020. Sunt rezervat. Deşi avem contracte pe 4-8 ani, iar 95% din buget este deja semnat, profitabilitatea de anul viitor este în discuţie, întrucât ritmul de lucru ar putea scădea, vor fi efecte şi din cursul valutar, care nu sunt premise să stea prea cuminte. Balanţa de plăţi este dezechilibrată, în UE lucrurile nu stau prea bine, iar exporturile ar putea stagna”, a continuat oficialul Adrem.

Grupul Adrem va finaliza anul cu o cifra de afaceri consolidata de 40 de milioane de euro şi a încheiat anul acesta contracte de 115 milioane de euro.

Articole recente

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

3 minute ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

6 minute ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

4 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

4 ore ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More