International

Boeing şi-a redus estimările privind vânzările de avioane în următorii 20 de ani

Constructorul american de avioane Boeing Co. şi-a revizuit estimările privind cererea de avioane comerciale în următoarele decenii, în condiţiile în care perspectiva unei creşteri economice mondiale mai lente precum şi incertitudinile cu privire la piaţa din Rusia afectează livrările de avioane, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Conform celor mai noi prognoze ale Boeing, publicate duminică în avanpremiera salonului aeronautic de la Farnborough, constructorii de avioane din întreaga lume vor livra 41.170 de noi avioane până în 2041, iar 75% din aceste noi avioane vor fi de tip monoculoar. Cifra avansată de Boeing este mai mică decât cele 43.610 de noi avioane pe care producătorul american prognoza anul trecut că vor fi livrate în următorii 20 de ani. De asemenea, Boeing şi-a revizuit în jos şi estimările privind ritmul de creştere anuală a traficului aerian de pasageri, până la 3,8%, de la 4% cât estima anterior.

Cele mai noi prognoze ale Boeing exclud orice potenţiale livrări de avioane către cumpărători din Rusia, ţară care a fost practic exclus de pe piaţa aeronautică globală din cauza sancţiunilor impuse de SUA şi alte state după invazia din Ucraina. Comparativ, anul trecut Boeing prognoza că clienţii din Rusia vor fi responsabili pentru vânzare a peste 1.500 de avioane în următoarele două decenii.

“Aceasta nu mai este o piaţă accesibilă pentru noi” a declarat vicepreşedintele pentru marketing de la Boeing, Darren Hulst. Acesta a adăugat că grupul american se aşteaptă de asemenea ca un ritm mai lent de creştere a economiei mondiale până în 2041 (cu un avans de 2,6%, în medie, faţă de 2,7% cât estima anul trecut) să se traducă într-o cerere mai mică pentru noi avioane.

În pofida revizuirii în jos, Boeing mizează în continuare pe faptul că flota aeriană mondială se va dubla aproape până în 2041, când ar urma să ajungă la 47.080 de aparate, cu 82% mai mult decât o flotă mondială de 25.900 de avioane în 2019. Este vorba de o cifră uşor mai optimistă decât cele mai recente prognoze ale constructorului european Airbus, dezvăluite luni, conform cărora flota mondială va ajunge la 46.930 de aprate în 2041, faţă de 22.880 de aparate în serviciu în 2020.

“Punctul nostru de vedere referitor la o revenire pe termen mediu, când industria ar urma să revină la nivelul traficului aerian global din 2019, este în mare parte neschimbat. Pe ansamblu, credem că finalul lui 2023 sau începutul lui 2024 este momentul în care industria îşi va reveni deplin sau cel puţin la nivelul de trafic de dinaintea pandemiei”, a spus Darren Hulst. Potrivit acestuia, numărul de rute pe care operează mai mult decât o singură companie aeriană s-a dublat în ultimele două decenii, reprezentând 70% din toată capacitatea. Acest lucru demonstrează “faptul că liniile aeriene trebuie să inoveze în continuare pentru a putea concura, la costuri mai mici, pentru a atrage din ce în ce mai mult trafic”, a apreciat Darren Hulst.

În plus, odată cu explozia comerţului online, Boeing se aşteaptă ca flota de avioane cargo să crească cu 80% până în 2041.

Salonul aeronautic de la Farnborough, cel mai important eveniment programat pentru acest an în industria aerospaţială, se organizează odată la doi ani, în anii pari, în alternanţă cu Salonul de la Bourget, Franţa. Ediţia din 2020 a salonului aeronautic de la Farnborough a fost anulat din cauza crizei coronavirusului.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

5 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

5 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

5 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

6 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

6 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More