International

Boeing şi-a redus uşor estimările privind cererea de avioane în următorii 20 de ani

Producătorul american de avioane Boeing se aşteaptă ca cererea globală de călătorii cu avionul să crească cu peste 40% până în 2030, astfel că va fi nevoie de mii de noi avioane în următorii ani, potrivit celor mai noi prognoze pentru următorii 20 de ani, publicate duminică în avanpremiera Salonului aeronautic internaţional de la Bourget (Franţa), transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Boeing estimează că 43.600 de noi avioane ar urma să fie fabricate până în 2044, dintre care 21.100 pentru a înlocui aparatele care sunt în prezent în exploatare şi 22.500 pentru a răspunde la creşterea traficului de pasageri şi marfă. Dacă în anul 2004, flota mondială de avioane comercială era de 16.780 de avioane, 40 de ani mai târziu ar urma să ajungă la 49.640 de avioane. Precedentele prognoze ale Boeing mizau pe mai mult de 50.000 de avioane în anul 2043.

Săptămâna trecută, rivalul european Airbus şi-a îmbunătăţit, cu 2%, estimările privind cererea mondială de avioane comerciale în următorii 20 de ani, până la 43.420 de avioane, apreciind că industria transportului aerian va depăşi actualele tensiuni comerciale.

Boeing şi-a revizuit şi estimările referitoare la ritmul anual de creştere a traficului de pasageri în următoarele două decenii, de la 4,7% cât estima anul trecut, până la 4,2% în acest an. Similar, grupul american şi-a redus previziunile privind creşterea economică mondială, de la 2,6% până la 2,3%, cele referitoare la creşterea traficului aerian de marfă, de la 4,1% până la 3,7%, precum şi cele referitoare la creşterea flotei mondiale, de la 3,2% până la 3,1%.

În pofida revizuirii estimărilor referitoare la traficul aerian de marfă, vicepreşedintele pentru marketing comercial de la Boeing, Darren Hulst le-a spus jurnaliştilor că volatilitatea schimburilor comerciale nu este aşteptată să conducă la o modificare semnificativă a cererii de avioane pe termen lung. “Cred că trebuie să ţinem cont de ceea ce s-a întâmplat în ultimii 20, 40 şi 60 de ani în termeni de valoare a traficului aerian de marfă şi de faptul că piaţa a crescut cu aproximativ 4% de-a lungul acestei perioade”, a declarat Darren Hulst. Potrivit acestuia, cererea de călătorii cu avionul şi-a revenit după pandemia de COVID-19, dar producţia de avioane este la jumătate faţă de nivelul la care era înainte de pandemie, ceea ce a creat un deficit de 1.500 până la 2.000 de avioane.

Boeing a reuşit să îşi îmbunătăţească calitatea producţiei în ultimele luni, dar dezastrul aviatic de joi, provocat de prăbuşirea avionului Boeing 787-8 Dreamliner aparţinând companiei aeriene Air India, a readus producătorul american într-o situaţie de criză.

Directorul general de la Boeing, Kelly Ortberg şi-a anulat planurile care vizau participarea la Salonul aeronautic internaţional de la Bourget pentru a ajuta la ancheta care va stabili cauzele tragediei de la Ahmedabad, nord-vestul Indiei, care a provocat cel puţin 279 de morţi, fiind cel mai grav dezastru aerian din lume din 2014 încoace.

Salonul Aeronautic de la Paris, care are loc o dată la doi ani la Le Bourget, la nord de Paris, este cel mai mare eveniment de acest gen din lume. Aproximativ 2.400 de expozanţi din 48 de ţări, Statele Unite fiind cel mai mare participant internaţional, se vor reuni acolo timp de o săptămână, începând de luni.

Articole recente

Insolvențele în București au crescut cu 32% – Risco

Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…

11 minute ago

„Lipici pe Pizza”: O fabulă modernă despre cum se câștigă, de fapt, cursa AI (Echipa Invergent)

Autor: Echipa invergent.ai În lumea afacerilor, presiunea de a inova nu este o opțiune, ci o…

25 de minute ago

Arafat: Hidroelectrica, Romsilva şi Apele Române vor interveni pentru curăţirea Lacului Izvorul Muntelui

Hidroelectrica, Romsilva şi Apele Române vor interveni pentru curăţirea Lacului Izvorul Muntelui din judeţul Neamţ,…

31 de minute ago

Incendiu de vegetație semnalat pe Autostrada A2, la km 185 – Flăcări și fum dens la doar 1 metru de carosabil (actualizare)

Actualizare: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în zona localității Valea…

55 de minute ago

Eurostat: Rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a menţinut în iulie la 2%,ţinta pe termen mediu vizată de BCE

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins şi în iulie ţinta pe termen…

2 ore ago

Un bărbat, înjunghiat în Cosmopolis; agresorul este minor (poliție)

Suspectul care a înjunghiat un bărbat în complexul Cosmopolis este minor și are 15 ani.…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More