Politica

Bogdan Aurescu subliniază importanţa menţinerii subiectului aderării României la Schengen în atenţia tuturor partenerilor europeni

Ministrul de externe român Bogdan Aurescu, care participă luni la Consiliul Afaceri Externe al Uniunii Europene (CAE) de la Bruxelles, a subliniat importanţa menţinerii subiectului aderării României la spaţiul Schengen pe agenda europeană, potrivit Agerpres.

”Înainte de a prezenta poziţia României faţă de subiectele de pe agendă doresc să reamintesc faptul că, deşi CAE nu are pe agendă aderarea României la Schengen, voi folosi această ocazie astăzi pentru a avea discuţii cu colegii mei despre continuarea demersurilor către aderarea României la Schengen, pentru că este foarte important să menţinem subiectul în atenţia tuturor partenerilor europeni”, a declarat Aurescu la sosirea la CAE.

Reuniunea miniştrilor de externe din UE, prezidată de Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, se concentrează pe conflictul din Ucraina, inclusiv pe aspectul siguranţei nucleare din această ţară, fiind prevăzută şi o întâlnire cu directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Raffael Grossi.

”Legat de Ucraina, astăzi voi exprima sprijinul pentru adoptarea celei de-a 7-a tranşe a Instrumentului European pentru Pace; este foarte important de atins consensul pe acest subiect. De asemenea, voi exprima sprijinul ferm al României pentru adoptarea celui de-al 10-lea pachet de sancţiuni (contra Federaţiei Ruse – n.red.) şi voi exprima încă o dată sprijinul României pentru crearea unui tribunal internaţional care să pedepsească crima de agresiune în legătură cu conflictul din Ucraina. Săptămâna trecută, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie importantă în această privinţă şi am exprimat susţinerea României pentru această rezoluţie”, a spus şeful diplomaţiei române.

El a menţionat că îi va informa pe omologii din Uniunea Europeană despre ultimele evoluţii privind sprijinul multidimensional al României pentru Ucraina. ”De exemplu, peste 11,2 milioane de tone de cereale şi alte produse agricole au tranzitat România pentru a ajuta Ucraina şi în acelaşi timp pentru a face faţă crizei alimentare la nivel global”, a explicat Bogdan Aurescu.

Răspunzând unei întrebări, şeful diplomaţiei române a ţinut să remarce că ”retorica nucleară rusă nu a continuat cu aceeaşi intensitate recent” şi şi-a exprimat speranţa că ”mesajele puternice venite din toate colţurile comunităţii internaţionale îi vor permite Rusiei să aibă o atitudine responsabilă”.

Participanţii la CAE vor mai discuta despre Sahel şi ţările de coastă din Africa de Vest. De asemenea, Consiliul Afaceri Externe va fi informat cu privire la afacerile curente, cu accent pe Iran, Armenia, Afganistan, Venezuela, Muntenegru şi Etiopia.

În timpul unui prânz de lucru, miniştrii afacerilor externe europeni vor desfăşura un schimb informal de opinii cu premierul palestinian Mohammad Shatyeh.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

o oră ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

o oră ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

o oră ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

5 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More