Categories: Fără categorie

Bogdan Chiriţoiu, ales vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al ACER

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al Agenţiei pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER), potrivit Agerpres.

Mandatul este pentru o perioadă de doi ani şi începe în luna ianuarie.

“Colegii din Consiliul de Administraţie au avut încredere şi m-au ales ca vicepreşedinte, luând în considerare experienţa, pe care am dobândit-o ca preşedinte al autorităţii de concurenţă din România, în monitorizarea şi investigarea pieţei de energie, zone în care ACER îşi intensifică implicarea. Agenţia are un rol important şi în creştere în ceea ce priveşte buna funcţionare a pieţei europene de energie, într-un context marcat, pe de-o parte de criza energetică declanşată de războiul din Ucraina şi, pe de altă parte, de transformările profunde aduse de tehnologiile de producere a energiei din surse regenerabile”, a declarat, pentru AGERPRES, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

La începutul lunii decembrie 2023, mandatul preşedintelui Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, în Consiliul de Administraţie al ACER a fost reînnoit pentru încă patru ani, candidatura sa fiind propusă de România şi susţinută de alte opt state membre. El sublinia atunci că în perioada următoare agenţia trebuie să se concentreze pe implementarea regulamentului de protecţie a Uniunii Europene împotriva manipulării pieţei angro de energie, cu focus pe sprijinirea agenţiilor naţionale în activitatea de investigaţii şi pe facilitarea tranzacţiilor transfrontaliere.

“Vom depune în continuare eforturi pentru buna funcţionare şi integrare a pieţei interne de energie electrice, pentru că generează preţuri bune, securizează aprovizionarea cu energie şi ajută la realizarea tranziţiei verzi. De asemenea, trebuie să rămânem pregătiţi pentru noi sarcini legate de consolidarea pieţei europene de energie. Reamintesc că ACER a primit recent sarcina de a calcula preţul gazului peste care este declanşat mecanismul de intervenţie al Uniunii Europene. Sunt sigur că vor urma şi alte sarcini care vor deveni prioritare, iar în paralel cu acestea menţionez şi o prioritate personală şi anume dezvoltarea relaţiilor cu autorităţile de reglementate din Republica Moldova şi Ucraina încă din perioada negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Întrucât România are experienţa recentă de aderare la blocul comunitar, cred că, împreună cu ceilalţi colegi, putem să sfătuim ţările candidate în acest proces”, spunea Chiriţoiu.

Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) este o instituţie europeană care contribuie la garantarea bunei funcţionări a pieţei europene unice a gazului şi electricităţii. Agenţia sprijină autorităţile naţionale de reglementare în îndeplinirea funcţiei de reglementare la nivel european şi, dacă este cazul, coordonează activitatea acestora.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

16 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

16 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

16 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

17 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

17 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

18 ore ago

This website uses cookies.

Read More