Afaceri

Bogdan Ioniță, numit Director General al GEFCO România

GEFCO România, subsidiară a GEFCO Group, lider mondial în soluții multimodale pentru lanțurile de aprovizionare și lider european în logistica automobilelor, are un nou director general. Bogdan Ioniță a fost numit la conducerea operațiunilor locale după o experiență de peste 14 ani în cadrul companiei, potrivit unui comunicat.

Absolvent al Academiei de Studii Economice din București, Bogdan Ioniță și-a început cariera în domeniul logistic în 2001. În 2006, s-a alăturat echipei GEFCO ca director al departamentului Air&Sea. Pe măsură ce a dobândit mai multă experiență în cadrul companiei,  a preluat gestionarea activităților Overland (Rutier și Feroviar) & Contract Logistics. Anul 2014 a însemnat numirea în funcția de  Director Overland & Contract Logistics pentru GEFCO, în Cehia, iar la scurt timp după, atribuțiile sale acopereau clusterul Cehia – Slovacia. La începutul lui septembrie 2020 s-a întors în România și a devenit Directorul general al filialei de aici.

„GEFCO este renumită pentru dezvoltarea de soluții logistice inteligente și flexibile – nu numai pentru a răspunde așteptărilor actuale ale clienților, ci și pentru a le anticipa și satisface nevoile viitoare. În prezent, a fost accelerat procesul de schimbări prin care au trecut în mod constant industriile și piețele de desfacere. Mai mult ca oricând, capacitatea de a te adapta rapid la noile realități, aflate în permanentă schimbare, cu scopul de a menține agilitatea și dexteritatea operațiunilor, a devenit o caracteristică vitală pentru orice companie de servicii logistice. Mă bucur că GEFCO România are fundamente solide în această direcție. Vom continua să sprijinim piața locală, la nivel național, cu soluțiile noastre bazate pe expertiză, spirit de colaborare și o abordare inovatoare”, a declarat Bogdan Ioniță, Manager General GEFCO România.

„Bazându-ne pe know-how-ul nostru puternic în domeniul logisticii vehiculelor finite, vom continua să ne extindem expertiza serviciilor oferite în afara sectorului auto. Prin urmare, principala prioritate pe care o văd pentru GEFCO România, în viitorul apropiat, este o diversificare mai intensă a portofoliului de clienți. În afară de acest obiectiv, ne vom concentra pe dezvoltarea digitalizării și inovării în operațiunile locale, pentru a crește valoarea adăugată a lanțurilor de aprovizionare ale clienților noștri”, a completat noul director general al GEFCO România.

Prezent în 47 de țări, cu o rețea globală integrată, GEFCO deservește 300 de destinații în întreaga lume. În 2019, Grupul a generat venituri de 4,7 miliarde €.

Articole recente

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată la Chişinău, a anunţat premierul Dorin Recean

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…

8 minute ago

Fost director al Aeroportului Timișoara și foști membri ai CA, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu

Fostul director al Societății Naționale 'Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia' SA Idolu Iulian Daniel,…

10 minute ago

Audit al Curții de Conturi la Autoritatea pentru Reformă Feroviară, pentru verificarea derulării contractului de achiziție a ramelor Coradia Stream

Curtea de Conturi a României efectuează, începând de luni, o misiune de audit ad hoc…

o oră ago

ANALIZĂ XTB: Recorduri istorice pentru aur în această toamnă. Piața este susținută de nevoia investitorilor de siguranță

Prețul aurului a fost din nou în centrul atenției, deoarece a atins un nou maxim…

o oră ago

Ucraina/ Starlink a căzut pe toată linia frontului în mijlocul întreruperii globale a serviciului de internet

Serviciul de internet prin satelit Starlink a încetat să funcţioneze pe toată linia frontului din…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More