Afaceri

Bogdan Mîndrescu a revenit la conducerea Aeroporturi Bucureşti

Bogdan Mîndrescu este, începând din 3 septembrie, noul director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), acesta fiind desemnat conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

Mandatul noului director general este de 4 ani.

“La propunerea Comitetului de Nominalizare şi Remunerare, după îndeplinirea tuturor etapelor legale, Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti l-a desemnat în funcţia de director general al CNAB pe Bogdan Mîndrescu, potrivit prevederilor OUG nr. 109/2011 privind Guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Procedura de recrutare şi selecţie pentru funcţia de director general al CNAB a fost desfăşurată complet transparent, printr-un expert independent specializat în selecţia personalului pentru poziţii de top management”, au anunţat miercuri reprezentanţii CNAB, potrivit Agerpres.

Bogdan Mîndrescu a mai deţinut funcţia de director general al CNAB în perioada aprilie 2017 – februarie 2018. Pe parcursul mandatului său, au fost implementate proiecte de importanţă majoră pentru cele două aeroporturi ale Capitalei: s-au realizat lucrări de amploare la Pista de decolare/aterizare nr. 1 a Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti; au fost reparate căile de rulare şi platformele de parcare a aeronavelor; s-au optimizat fluxurile de sosiri şi plecări, care au fost reconfigurate radical, ceea ce a condus la reducerea semnificativă a timpilor de aşteptare în aeroport; a crescut capacitatea de procesare a pasagerilor la ghişeele de control de frontieră; s-a modernizat controlul pasagerilor şi bagajelor de mână, prin instalarea unor noi sisteme specifice; s-a realizat lărgirea drumurilor de acces în aeroport etc.

“Bogdan Mîndrescu a plecat de la conducerea CNAB în anul 2018. Ulterior, au apărut informaţii false care presupuneau că demisia ar fi putut avea legătură cu un raport realizat cu un an înainte de către Corpul de Control. Perioada de 4 ani care a constituit obiectul verificărilor acelui raport a fost însă anterioară mandatului de director al lui Bogdan Mîndrescu, iar plecarea sa de la conducerea CNAB nu a avut vreo legătură cu raportul respectiv întocmit în anul precedent”, se arată în informarea CNAB.

În vârstă de 38 de ani, Bogdan Mîndrescu a absolvit, printre altele: master în Management Aeronautic – Facultatea de Inginerie Aerospaţială, Universitatea Politehnică Bucureşti; Facultatea de Administraţie şi Afaceri – Administrarea Afacerilor, Universitatea Bucureşti; Facultatea de Drept şi Ştiinţe Juridice, Universitatea Dimitrie Cantemir; Institutul Diplomatic Român; Master în Integrare şi Afaceri Europene, Universitatea Dimitrie Cantemir.

Experienţa profesională a lui Bogdan Mîndrescu include, printre altele, funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, consilier al ministrului Fondurilor Europene, director de cabinet al ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, consultant la Cabinetul Preşedintelui-Director General al Societăţii Române de Televiziune SRTv, director de cabinet al secretarului de stat din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii etc.

Articole recente

Bogdan Mîndrescu a revenit la conducerea Aeroporturi Bucureşti

Bogdan Mîndrescu este, începând din 3 septembrie, noul director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti…

3 minute ago

FMI vine miercuri la Bucureşti pentru o analiză a ultimelor evoluţii economice

O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Joong Shik Kang, va efectua o…

26 de minute ago

Ce s-ar întâmpla dacă Macron ar demisiona? Nici măcar opțiunea nucleară nu va salva Franța – Politico

Politica franceză este atât de paralizată încât demisia președintelui Emmanuel Macron – o idee care…

48 de minute ago

Aproape 600 de economişti apără independenţa Rezervei Federale şi pe Lisa Cook, în faţa încercărilor lui Trump de a o demite

Un grup de 593 de economişti, printre care laureaţi ai Premiului Nobel şi foşti oficiali…

58 de minute ago

Celco a ajuns la 96,4% din Prefab, după ce a cumpărat participațiile lui Marian Miluț și Andrei Stieber

Celco a ajuns la 96,4% din Prefab, după ce a cumpărat participațiile lui Marian Miluț…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More