Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzFostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a fost condamnat, miercuri, definitiv la 5 ani de închisoare, potrivit stirileprotv.ro.
Bogdan Olteanu, care a fost şi viceguvernator al Băncii Naţionale a României, a fost acuzat de corupţie. În primă instanţă, el a fost condamnat la 7 ani de închisoare în acest dosar.
El a fost acuzat că a primit 1 milion de euro șpagă de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, acum 12 ani. Miza era numirea lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării iar Olteanu ar fi intervenit pe lângă membri ai Guvernului, potrivit DNA.
La data de 18 septembrie 2008, Liviu Mihai a fost numit în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.
”În temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul OLTEANU BOGDAN împotriva Sentinţei penale nr.1960 din data de 24 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucurețti – Secția I Penală, în Dosarul nr.20082/3/2017. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând: Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului OLTEANU BOGDAN pentru infracțiunea de trafic de influență, prev. de art.291 alin.1 Cod penal rap. la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.5 Cod penal, de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare, menținând pedepsele complementare și accesorii aplicate aceluiași inculpat prin sentința apelată.
În temeiul art.424 alin.3 Cod de procedură penală rap. la art.72 Cod penal, deduce din pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului perioada reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu, de la 29.07.2016 la 20.10.2016, inclusiv. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.” – se arată în decizia Curții de Apel București.
Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…
Sindicatele din OMV Petrom au acuzat conducerea executivă a grupului că a decis concedieri colective…
Actualizare Indici: Dow în scădere cu 0,43%, S&P 500 în creștere cu 0,50%, Nasdaq în…
Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…
Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…
Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…
This website uses cookies.
Read More