International

Boicotarea reuniunilor preşedinţiei ungare a Consiliului UE: Şefa diplomaţiei germane reafirmă importanţa unităţii europene

Ministrul de externe german Annalena Baerbock a reafirmat marţi importanţa unităţii europene, la o zi după ce şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a anunţat boicotarea unei reuniuni informale a miniştrilor de externe europeni prevăzute să aibă loc la finalul lunii august la Budapesta, informează DPA, potrivit Agerpres.

În cadrul unei întâlniri, la Berlin, cu omologul său olandez Caspar Veldkamp, Baerbock a avertizat că ”vremurile sunt prea serioase pentru mici jocuri”.

Ea a subliniat că UE trebuie să rămână ”unită şi hotărâtă”, mai degrabă decât să se piardă în detaliile unei reuniuni boicotate.

Boicotul a fost anunţat de Borrell ca răspuns la autoproclamata ”misiune de pace” a premierului ungar Viktor Orban la Moscova, după ce la 1 iulie Ungaria a preluat preşedinţia semestrială, prin rotaţie, a Consiliului Uniunii Europene.

Josep Borrell a spus că în schimb îi va invita pe miniştrii de externe din UE la Bruxelles, împotriva dorinţei Germaniei, Spaniei şi Luxemburgului.

Marţi, Annalena Baerbock a afirmat că Borrell, nu Orban, reprezintă preşedinţia UE în politica externă, de securitate şi apărare. Ea a adăugat că nu este surprinzător faptul că acţiunile lui Viktor Orban ”au cauzat confuzie printre mulţi dintre partenerii noştri” şi a precizat că va accepta invitaţia lui Borrell de a veni la Bruxelles.

De partea sa, Caspar Veldkamp a declarat că Olanda se aşteaptă ca preşedinţia ungară a Consiliului UE să se pună în serviciul unităţii UE şi să acţioneze ca mediator onest.

Ministrul olandez a apreciat că vizitele lui Orban la Moscova şi Beijing au fost un lucru greşit şi că Rusia este indubitabil agresorul în conflictul din Ucraina. El a insistat că în viitor nu pot exista negocieri de pace fără implicarea Kievului.

De asemenea, Veldkamp a anunţat că în general va accepta ”bucuros” invitaţia de la Josep Borrell de a lua parte la reuniuni la Bruxelles, dar a precizat că decizia de participare va fi luată de la caz la caz.

Articole recente

Trump recunoaşte că a supraestimat capacitatea sa de a opri războiul ruso-ucrainean şi se declară dezamăgit de Putin

Preşedintele american Donald Trump s-a declarat joi la Londra dezamăgit de omologul său rus Vladimir…

10 ore ago

Guvernul a aprobat stocurile petroliere destinate entităţii centrale

Guvernul a aprobat joi o hotărâre privind stabilirea stocurilor petroliere destinate entităţii centrale de stocare…

11 ore ago

Murat Cinar a fost numit Chief Executive Officer al DRI

DRI, subsidiara Grupului DTEK care dezvoltă proiecte de energie regenerabilă în UE, a anunțat numirea…

11 ore ago

Exim Banca Românească finanțează THERMOTOP, prima fabrică de plăci termoizolante PIR din România

Exim Banca Românească a acordat o finanțare de aproximativ 14 milioane de euro pentru realizarea unei investiții…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More