Politica

Bolojan: Am definitivat proiectul privind pensionarea magistraţilor şi foarte probabil mâine vom publica forma finală

Premierul Ilie Bolojan a declarat că cel mai probabil joi va fi făcut public proiectul privind pensiile magistraţilor, iar acesta va face parte din pachetul de măsuri fiscale care urmează să fie adoptat până la finalul lunii august.

Bolojan a fost întrebat la Digi 24 dacă magistraţii au făcut vreo contrapropunere la planul pe care Guvernul l-a făcut public acum două săptămâni în legătură cu pensionarea acestei categorii profesionale.

“Din discuţiile pe care le-am avut, în afară de a contesta aceste măsuri legate de faptul că vârsta de pensionare trece la vârsta standard, deci de 65 de ani, aşa cum este şi normal, că pensia nu va putea depăşi 70% din valoarea ultimului salariu net în plată, aceste aspecte sigur au fost cel mai puternic contestate şi apoi, sigur, o perioadă de tranziţie între actuale prevederi şi noile prevederi care să fie în accepţiunea lor cât mai lungă. Nu am ajuns la o soluţie. Noi am definitivat acest pachet şi foarte probabil în cursul zilei de mâine vom publica forma finală”, a afirmat Bolojan.

El a menţionat că luni va avea o întâlnire cu asociaţiile magistraţilor care au solicitat acest lucru.

“Sunt nişte realităţi pe care nu le putem contesta în acest domeniu, şi anume – vârsta de pensionare prea devreme, cuantumul pensiei la nivelul ultimului salariu, care nu se aplică nicăieri în niciun alt domeniu şi nici într-o altă ţară, ambele prevederi se bat cap în cap cu ceea ce se întâmplă în Europa şi în realitate. Şi un lucru foarte grav, avem un sistem de salarizare care a permis interpretări şi am avut până acum peste 20.000 de procese declanşate de magistraţi din România împotriva Ministerului Justiţiei şi a statului român şi suntem în situaţia în care până acum am plătit peste 2 miliarde doar diferenţe suplimentare de salarii şi mai avem sume importante care sunt solicitate de la statul român. (…) Acest proiect va fi în pachetul 2 de măsuri”, a afirmat premierul.

Articole recente

Nicuşor Dan: Discuţiile privind conducerea SRI şi SIE – în cadru restrâns; nu facem un joc din asta

Discuţiile privind conducerea SRI şi SIE se desfăşoară "în cadru restrâns" şi nu este momentul…

3 ore ago

Trump este „foarte nemulţumit” de achiziţiile UE de petrol rusesc, afirmă Zelenski. Un oficial al Casei Albe confirmă

Preşedintele american Donald Trump este „foarte nemulţumit" de achiziţionarea de petrol rusesc de către ţările…

3 ore ago

Nicuşor Dan: Conservatori sau progresişti, majoritatea românilor din ţara asta sunt pro-europeni, pro-occidentali

Conservatori sau progresişti, majoritatea românilor din ţară sunt pro-europeni, pro-occidentali, a declarat, joi, preşedintele Nicuşor…

3 ore ago

Un grup de acționari FP transmit că resping candidatul propus pentru administrarea Fondului Proprietatea și cer demiterea Comitetului Reprezentanților acționarilor

Un grup de acţionari ai Fondului Proprietatea, reprezentat de investitorii Sarkany Istvan, Florian Munteanu și…

3 ore ago

BCE spune că este nevoie de un euro digital în situaţii de perturbări majore precum blackout-ul din Spania

Este nevoie de o versiune digitală a monedei euro pentru ca rezidenţii zonei euro să…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More