Politica

Bolojan: Anul acesta nu vom mai semna contracte noi pe ‘Anghel Saligny’; cele în plată – eşalonate

Premierul Ilie Bolojan a anunţat că anul acesta nu se vor mai semna contracte noi pe programul “Anghel Saligny”, iar cele care sunt în prezent în plată vor fi eşalonate pe următorii 3 ani.

“Deci, pe programul ‘Anghel Saligny’ am avut mii de contracte în fiecare localitate aproape şi am avut şi avem semnate contracte de aproximativ 52 de miliarde de lei, dintre care s-au dat în plată aproape jumătate, deci peste 20 de miliarde. Şi atunci, practic, în fiecare localitate din România, din banii guvernamentali se face câte ceva. O stradă care se asfaltează, pe care o văd oamenii, o reţea de apă sau de canalizare sau alte lucrări de gaz, de exemplu, şi în felul acesta am început foarte multe lucrări, fără să calculăm dacă avem banii să acoperim cheltuielile care vin dinspre constructori într-un timp de 2-3 ani de zile. Şi gândiţi-vă că nu avem aceşti bani. Şi atunci ce am decis? Şi în aceste zile închidem aceste decizii. Anul acesta nu vom mai semna contracte noi. Nu mai avem această posibilitate. Iar contractele care sunt astăzi în plată vor fi eşalonate în următorii 3 ani de zile”, a precizat Ilie Bolojan, miercuri seară, la Digi 24, potrivit Agerpres.

El a explicat că Guvernul nu mai are cum să aloce atâţia bani din bugetele naţionale pentru aceste lucrări.

“Deci vom face o bugetare multianuală (…). Fiecare constructor, fiecare autoritate, primărie, consiliu judeţean, va şti câţi bani îi revin şi va putea să-şi dimensioneze lucrarea şi ritmul de lucrări în aşa fel încât să le închidă. Dacă vor să le facă mai repede, vor putea să ia credite şi cu ratele care sunt garantate de Guvern, cu această eşalonare pe 3 ani de zile, vor putea să-şi acopere aceste credite. Dar nu putem să le promitem la primari şi la preşedinţii de consilii judeţene că anul acesta se va dubla bugetul care s-a consumat practic imediat ce am ajuns la jumătatea anului”, a arătat Bolojan.

Articole recente

Aurul atinge un nivel record de peste 3.500 de dolari, pe fondul pariurilor privind reducerea ratelor dobânzilor în SUA și riscurile economice

Datele privind salariile din sectorul non-agricol din SUA vor fi publicate vineri Argintul atinge un…

7 ore ago

Putin afirmă că Rusia nu se opune aderării Ucrainei la UE

Putin nu se opune aderării Ucrainei la UE Putin spune că Ucraina nu poate adera…

7 ore ago

Bolojan: Obiectivul este reducerea cu 10% a posturilor ocupate din administrația locală; e loc de reduceri și la centru

Premierul Ilie Bolojan a reiterat, marți, necesitatea adoptării unor măsuri pentru reducerea posturilor ocupate din…

9 ore ago

Partidul german de extremă dreapta AfD suferă o serie de decese ale candidaților înaintea alegerilor locale – BBC

Nu mai puțin de șase candidați ai partidului german de extremă dreapta AfD au decedat…

9 ore ago

Preţurile mari la energie şi importurile opresc producţia combinatului siderurgic de la Hunedoara din 5 septembrie

Combinatul ArcelorMittal Hunedoara va suspenda producţia din data de 5 septembrie, pe fondul preţurilor ridicate…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More