Update articol:

Bolojan, despre Hurezeanu: Dacă critici oameni în public, le ştirbeşti capacitatea de a face performanţă; Antonescu: Avem o pană în comunicarea cu SUA; În februarie, Emil Hurezeanu anunţa că nu a stabilit canale certe de comunicare cu administraţia Trump

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, întrebat despre prestaţia ministrului de Externe, Emil Hurezeanu, şi dacă acesta ar trebui să facă un pas în spate, că “dacă critici oameni care trebuie să te ajute să faci performanţă în public nu faci decât să le ştirbeşti capacitatea de a face performanţă”.

El a spus că, din experienţa sa în administraţie, când a avut astfel de probleme, a preferat să le analizeze de mai multe ori şi când a fost convins că se impune o schimbare, a făcut-o.

“Eu nu am o experienţă de ani de zile în a administra poziţii naţionale, acesta este adevărul, dar am o experienţă totuşi de peste 20 de ani în administraţia locală. Din această experienţă am învăţat câte ceva. Dacă critici oameni care trebuie să te ajute să faci performanţă în public, nu faci decât să le ştirbeşti capacitatea de a face performanţă, nu doar lor ca persoană, ci şi instituţiilor. Şi în general, dacă am avut astfel de probleme, am preferat să le analizez o dată, de două ori, de trei ori şi când am fost convins că se impune o schimbare, am făcut-o, dar nu am discutat public despre ea pentru că nu m-ar fi ajutat cu nimic. Dacă aceste reguli sunt bune şi la nivel naţional, urmează să ne convingem în perioada următoare. Dar cred că în regulile de management şi de bună guvernare, că sunt cam în general aceleaşi, trebuie avut grijă la astfel de chestiuni, pentru că avem şi aşa destul de multe probleme. Dacă ne amputăm capacitatea de a acţiona în orice zonă, nu ştiu dacă ne ajută”, a afirmat Bolojan.

În februarie, Emil Hurezeanu a anunţat că nu a stabilit canale certe de comunicare cu administraţia Trump. “Am trimis propuneri, dar nu am primit încă răspuns, a declarat ministrul Afacerilor Externe, la Antena 3 CNN.  

Se pare că situaţia nu s-a schimbat, potrivit surselor noastre.

Premierul Marcel Ciolacu a informat, miercuri, că urmează să discute cu preşedintele interimar Ilie Bolojan privind mandatul ministrului de Externe.

Şeful Executivului a menţionat că Emil Hurezeanu este “un diplomat de excepţie, un om cu expertiză, cu experienţă, un ambasador excelent”, dar noua politică a administraţiei din SUA arată “o altă dinamică”.

Întrebat dacă ia în calcul demiterea din funcţie a lui Hurezeanu, prim-ministrul a răspuns: “Nu demit pe nimeni, tocmai v-am anunţat că voi avea o discuţie cu domnul preşedinte interimar al României, domnul Bolojan”.

El a susţinut că relaţia cu SUA “nu este deteriorată”, întrebat cum îmbunătăţeşte România relaţia cu Statele Unite. Prim-ministrul a adăugat că anunţul venit dinspre partea americană privind Programul Visa Waiver este legat de “noua politică privind imigraţia a administraţiei Trump”.

  • Antonescu: Avem o pană în comunicarea cu SUA; nu suntem în război cu Rusia, sper să se normalizeze cândva relaţiile

Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat joi, la Călăraşi, că există o “pană” în comunicarea la nivel oficial cu Statele Unite ale Americii (SUA), iar circuitele funcţionale ale acestei relaţii trebuie restabilite urgent.

Antonescu a menţionat, într-o conferinţă de presă, că printre primele măsuri pe care le va lua dacă va fi ales preşedinte va fi şi restabilirea “circuitelor funcţionale” în relaţia cu SUA.

“O a doua chestiune ţine de urgenţa restabilirii circuitelor funcţionale în relaţia cu SUA, pentru că, nu din vina noastră, ci dintr-o conjunctură nefericită şi mai ales din cauza schimbărilor din Statele Unite, caracterului revoluţionar, să îi spunem, al schimbărilor de administraţie din Statele Unite, deocamdată este o insuficientă comunicare, insuficient de funcţională comunicarea”, a afirmat candidatul susţinut de PSD, PNL, UDMR şi grupul minorităţilor.

Subiectul a fost din nou menţionat la capitolul vizitelor externe pe care le va face, Crin Antonescu vorbind aici despre o “pană” în comunicarea dintre cele două state.

“Situaţia e de aşa natură că nu te duci unde vrei, ci te duci unde eşti chemat în sensul că, aţi văzut, sunt consilii europene extraordinare, e o agendă, deci te duci. Sigur că aia e o vizită normală. Am vorbit despre Statele Unite, pentru că aveam această pană, ca să spun aşa, în comunicare chiar la nivel oficial, la nivel de stat şi sigur sunt după aceea capitalele, nu mai vorbim aici de Bruxelles, Paris, Berlin, dar vorbesc de ţări despre care vorbeam – nu înseamnă neapărat că vor fi primele vizite, dar ţări cu care cred că România trebuie să suplimenteze – ea are parteneriate strategice, de altfel, cu aceste două ţări, în condiţiile astea să intensifice relaţiile şi să creeze poate chiar structuri noi – Polonia sau Turcia”, a adăugat acesta.

Totodată, Crin Antonescu a fost întrebat şi despre relaţia cu Rusia, el spunând că speră ca relaţiile cu această ţară să se normalizeze cândva.

“Relaţia cu Rusia eu o definesc în felul următor. Cu Rusia – vorbim de statul rus, este bine, în ordinea asta: unu – să îţi iei cele mai bune măsuri de securitate posibile şi doi, după ce ţi-ai luat aceste măsuri, să ai cea mai bună relaţie posibilă şi cu această ţară pentru că este o ţară care nu o să dispară, nu o să plece nicăieri, nici noi nu o să plecăm nicăieri, geografia ne ţine aproape împreună, sper că nu vecini. Dar în această ordine. Când vorbim de Rusia, în mintea mea apare securitate şi, după aceea, de ce nu, cea mai bună relaţie posibilă. Nu suntem în război cu Rusia, apropo, şi sper ca oricum relaţiile în condiţii onorabile, în condiţii corecte din punctul nostru de vedere, al europenilor, să se normalizeze cândva”, a afirmat candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale

 

Ciolacu: Nu sunt un mare fan Hurezeanu, nu este în dinamica diplomației care se impune acum cu SUA

 

BVB | Știri BVB

MedLife S.A. (M) (28/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare: 30 iulie - 28 august 2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (28/07/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 21.07.2025 - 25.07.2025

IAR SA Brasov (IARV) (28/07/2025)

Convocare AGAE 01.09.2025