Update articol:

Bolojan: În perioada următoare vom face o nominalizare la Educaţie; va fi o persoană susţinută de PNL

guvern Sursa foto: facebook.com

Premierul Ilie Bolojan a declarat că nominalizarea pentru portofoliul Educaţiei va fi făcută în perioada următoare, respectiv în câteva săptămâni, precizând că va fi o persoană susţinută de PNL.

El a răspuns astfel, întrebat când va nominaliza un nou ministru al Educaţiei.

“În perioada imediat următoare vom face o nominalizare. E vorba de săptămâni. Va fi de la Partidul Naţional Liberal. Va fi susţinut de PNL”, a declarat Ilie Bolojan, luni seară, la Digi 24.

El a precizat că “sunt mai mulţi colegi care sunt în discuţie”, întrebat dacă are, deja, un nume.

În context, acesta a infirmat ipoteza că nu există doritori care să ocupe această funcţie.

“Nu este o senzaţie corectă, dar, gândiţi-vă, anul trecut a fost un moment dificil pentru domnul David, care în perioada mandatului lui a trebuit să gestioneze şi, practic, această creştere a normei didactice, care, în mod cert, nu a fost una populară în rândul cadrelor didactice. Şi, atunci, sigur, gândindu-te că ai o carieră pe care ţi-ai format-o în ani de zile şi poţi să ţi-o strici ocupând un anumit post. Vă rog să vă gândiţi la mine, în ce situaţie sunt, totuşi am muncit 20 de ani în administraţie, eram un om care am făcut ceva şi în şase luni de zile poţi să ţi-o ştergi cu buretele, dar ţara noastră uneori merită asta şi chiar şi domeniul învăţământului merită”, a declarat Bolojan. AGERPRES

BVB | Știri BVB
AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (03/03/2026)

Hotarari AGEA din data de 03.03.2026

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (03/03/2026)

Agentia Fitch Ratings reconfirma ratingul BBB- cu perspectiva stabila

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL30E) (03/03/2026)

Agentia Fitch Ratings reconfirma ratingul BBB- cu perspectiva stabila

Premier Energy PLC (PE) (03/03/2026)

Disponibilitate inregistrare teleconferinta rezultate preliminare 2025

CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (03/03/2026)

Disponibilitate inregistrare teleconferinta rezultate preliminare 2025