Plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului a început, duminică, dezbaterea celei de-a doua moţiuni de cenzură împotriva Guvernului, intitulată „Opriţi politizarea companiilor publice! Opriţi batjocorirea proprietăţii statului!”.
Premierul Ilie Bolojan a declarat, la dezbaterea moțiunii de cenzură inițiate în contextul angajării răspunderii Guvernului în Parlament asupra Proiectului de lege privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice:
“Proiectul pentru restructurarea companiilor publice pe care l-am promovat are ca obiectiv profesionalizarea și depolitizarea companiilor de stat.
Proiectul de lege este o condiție necesară, dar nu și suficientă. Pentru a atinge acest obiectiv, un rol important îl va avea aplicarea cu bună-credință a noilor prevederi.
În domenii vitale, precum energia, transporturile, apărarea, România trebuie să aibă companii de stat puternice, conduse profesionist, cu misiuni clare și cu rezultate concrete. În administrația locală, cetățenii au dreptul la servicii publice funcționale, la utilități de calitate, la transport urban sigur și curat. Pentru toate acestea, este nevoie să schimbăm modul în care funcționează companiile publice.
De aceea, reducem posturile, plafonăm indemnizațiile exagerate, introducem criterii clare de performanță și un mecanism transparent de evaluare realizată de Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice.
Vrem un stat modern, care nu își abandonează companiile publice, ci le face performante și responsabile. Este o viziune pe care o împărtășim cu Uniunea Europeană și cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, alături de care a fost construit întregul cadru pentru funcționarea întreprinderilor publice.
Nu sunt surprins că opoziția a depus moțiuni de cenzură. Sunt însă surprins că există colegi care ne spun pe față că nu doresc restructurarea companiilor de stat și ar prefera să continue in unele locuri risipa și veniturile disproporționate.
Aceasta este, de fapt, esența moțiunii de cenzură împotriva proiectului care privește guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
Semnatarii acestei moțiuni nu doresc să reformăm companiile de stat. Moțiunea de cenzură pe care o discutăm astăzi nu aduce soluții, ci e doar zgomot.
Semnatarii acestei moțiuni nu doresc să limităm veniturile directorilor la trei salarii medii brute partea fixă și două salarii medii brute partea variabilă. O recunosc chiar dânșii, în mod explicit, în moțiune.
Îi invit să meargă printre români și să le spună că un salariu de 8.000 de euro pe lună al unui director la stat nu trebuie plafonat.
Semnatarii moțiunii nu doresc nici să reducem numărul de membri din consiliile de administrație, nici să introducem criterii de performanță reale și cuantificabile, nici să întărim supervizarea companiilor de stat.
Nu putem continua cu un stat slăbit nici în interiorul companiilor.
Vreau să spun câteva cuvinte și despre responsabilitate. Noi, cei aflați la guvernare, ne asumăm responsabilitatea pentru măsurile pe care le luăm.
Dar cei din opoziție nu sunt scutiți de responsabilitatea impactului pe care îl au declarațiile și acțiunile proprii.
În căutare de senzațional, parlamentarii opoziției au folosit în mod iresponsabil termenul de „terorism legislativ” pentru a descrie procedura pe care am ales-o. Nu este pentru prima dată când limbajul dânșilor este unul instigator.
Îi întreb așadar pe colegii din opoziție: aceasta este alternativa pe care o propuneți românilor – nu reformelor, da fake-urilor și instigărilor la ură?
Nu aceasta este soluția.
Soluția este să mergem înainte cu reformele pentru un stat mai correct si cu respect pentru români.”