Politica

Bolojan: Lista spaţiilor administrate de RAAPPS şi chiriaşii acestora vor fi făcute publice; nu văd o problemă

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, că lista spaţiilor administrate de Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) şi chiriaşii acestora vor fi făcute publice, menţionând că, în afară de unii magistraţi care locuiesc acolo, nu există niciun demnitar care să nu poată să îşi facă publică adresa.

“Îmi aduc aminte de situaţia pe care am găsit-o la RAAPPS în 2007 când demnitari care ar fi trebuit să părăsească locuinţele de serviciu erau uitaţi cu anii prin aceste imobile, plătind o chirie foarte mică. Cred că, dacă această informaţie este corectă, cea de care aţi spus-o adică că încă sunt oameni care n-ar trebui să stea în aceste locuinţe pentru că nu mai sunt în sistemul de justiţie şi stau la nişte chirii modice, ministerele responsabile – nu ştiu dacă este Ministerul Justiţiei sau Finanţe – ar fi trebuit ca an de an să actualizeze chiriile cu rata inflaţiei. Mie aşa mi se pare normal, aşa se întâmplă şi în sectorul privat, oamenii se uită care este evoluţia chiriilor şi îşi ajustează chiriile în funcţie de realităţi. Dacă de atâţia ani de zile nu au mai fost aduse la zi, înseamnă că într-adevăr sunt la nişte valori foarte mici”, a afirmat Bolojan, la B1TV, întrebat în legătură cu informaţiile potrivit cărora zeci de magistraţi locuiesc în apartamente din centrul Bucureştiului şi plătesc chirii foarte mici, iar mulţi dintre ei s-au retras de multă vreme din sistem.

El a spus că, în general, activele statului trebuie gestionate în aşa fel încât să fie întotdeauna un stoc de locuinţe care să fie acordate medicilor, specialiştilor, magistraţilor, demnitarilor care locuiesc în alt oraş, iar când aceştia termină activităţile să părăsească imobilele. “Dacă nu pleacă de acolo, ceea ce uneori s-a mai întâmplat, sau dacă statul nu-şi gestionează bine aceste active, noi stăm în chirii şi plătim chirii foarte mari pe pieţele private. Acolo sigur cei care sunt proprietari au grijă să ne indexeze în fiecare an chiriile cu rata inflaţiei. Nu înţeleg de ce noi nu am făcut asta, dar o să verific şi o să dau un răspuns cine este responsabil şi dacă într-adevăr e nevoie să fie actualizate”, a adăugat Ilie Bolojan.

Potrivit premierului, lista spaţiilor administrate de RAAPPS şi chiriaşii acestora vor fi făcute publice.

“RAAPPS ca toate companiile publice trebuie să-şi facă transparente toate datele în aşa fel încât să se vadă ceea ce face, care sunt indicatorii principali şi nu există niciun motiv să nu se întâmple acest lucru. Vă asigur că toate companiile de stat vor avea datele transparente, publicate. Dacă atunci când am fost secretar general al Guvernului am publicat toată lista cu spaţiile pe care le deţine RAAPPS, pe care le administrează, pentru că ele sunt parte a statului român, şi cu chiriaşii acestora vor fi făcute publice. Dar când ai o grămadă de probleme mari de care te ocupi nu apuci să le faci pe toate într-o anumită ordine”, a explicat el.

Întrebat când va fi publicată această listă, Bolojan a spus: “Cu siguranţă în perioada următoare veţi primi aceste date, care sunt date publice”.

“Nu există niciun motiv, în afară poate de magistraţi care sunt acolo sau anumiţi procurori care stau în anumite zone, nu există niciun demnitar care să nu poată să îşi facă publică adresa. Nu văd o problemă pe tema asta”, a adăugat el.

Articole recente

Bolojan: Cheltuielile de personal din administrația locală au crescut cu 10%, deși ar fi trebuit să scadă cu 5%

Cheltuielile de personal în administrația publică locală au crescut în primele șase luni ale acestui…

3 ore ago

Termene.ro îl numește pe Radu Vucea în rolul de Chief Product Officer

Termene.ro anunță cooptarea lui Radu Vucea în rolul de Chief Product Officer (CPO). Este unul…

3 ore ago

Raiffeisen Bank lansează un cont de economii cu dobândă de 6% pentru clienții noi

Raiffeisen Bank România anunță lansarea unui nou produs de economisire destinat persoanelor fizice, disponibil începând…

3 ore ago

Preţul aurului a atins un nou maxim istoric pe fondul aşteptărilor că Fed va reduce dobânda

Preţul aurului a atins marţi pe pieţele din Asia un nou maxim istoric de 3.508,73…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More