Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPremierul Ilie Bolojan a anunţat vineri că în pachetul de măsuri pe care urmează să îl promoveze Guvernul se află reforma societăţilor comerciale în care statul este acţionar majoritar, urmând să fie stabilită reducerea numărului de membri în structurile de conducere şi plafonarea indemnizaţiilor la valori rezonabile.
“Un pachet important ţine de reforma societăţilor comerciale în care acţionar majoritar este statul. Aşa cum aţi văzut în ultima perioadă, de la cheltuielile acestor societăţi, de la creşterea indemnizaţiilor conducerilor care s-au instalat acolo, de la randamentele lor, de la pierderile pe care le au, rezultă un tablou foarte prost pentru statul român. (…) Ce ne propunem: vom asigura transparenţa gestionării tuturor companiilor de stat, publicând de săptămâna viitoare toate datele ce ţin de conducere şi de indicatori; vom iniţia modificarea indicatorilor de performanţă, acest lucru este foarte important, pentru că toate conducerile funcţionează pe baza unor contracte de management. Unii s-au instalat, ca să folosesc ghilimelele, pentru câţiva ani de zile, în baza unor indicatori de performanţă care sunt formali, din păcate, de multe ori; (…) vom modifica legislaţia, propunând reducerea numărului de membri în structurile de conducere şi plafonarea indemnizaţiilor la valori rezonabile”, a spus premierul într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Premierul a mai afirmat că sunt companii unde profiturile sunt foarte mari, în poziţii de tip monopolist şi ”doar dacă te duci la serviciu faci profit”.
”E nevoie de reducerea piederilor şi închiderea societăţilor care au pierderi mai mulţi ani consecutivi. Propunem modificarea legislaţiei ca societăţile administrate de AMEPIP să nu mai gestioneze 1.400 de societăţi, că nu le poate gestiona, iar numărul să se reducă la cele relevante, care nu pot depăşi 200”, a afirmat Bolojan.
Acesta precizează că, ”stabilind nişte praguri rezonabile, ne putem concentra unde impactul e mare şi indicatorii de performanţă trebuie să facă ca cei din conducere să se zbată din greu să le îndeplinească”.
”Activele statului să fie astfel bine administrate”, a precizat premierul, exolicând că există un grup de lucru pentru acest pachet de măsuri condus de vicepremierul Dragos Anastasiu din care fac parte reprezentanţii mai multor ministere.
Europarlamentarul PNL Virgil Popescu, fost ministru al Energiei, afirmă că, potrivit Comisiei Europene, până în…
Nuclearelectrica anunță că Proiectul Retehnologizării Unității 1 avansează semnificativ, în conformitate cu graficul de lucrări…
Inspectorii antifraudă şi procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au descoperit un prejudiciu de peste 90…
Discuțiile reprezentanților misiunii Fondului Monetar Internațional și ai Ministerului Finanțelor s-au axat pe evoluția economiei…
Fostul premier Viorica Dăncilă a explicat, într-o declaraţie pentru observatornews.ro, că că a fost preentă…
Activele fondurilor deschise de investiții au depășit pragul de 30 milirde de lei, la finalul…
This website uses cookies.
Read More