Update articol:

Bolojan: O parte din directorii companiilor de stat nu au performat pe măsura funcţiei şi a câştigurilor

Bolojan: O parte din directorii companiilor de stat nu au performat pe măsura funcţiei şi a câştigurilor
 - poza 1

Premierul Ilie Bolojan afirmă că directorii companiilor de stat nu au performat pe măsura funcţiei şi a câştigurilor şi a explicat că ministerele au dorit să susţină un personaj sau altul în acele poziţii şi astfel au creat contracte de managemnt în care criteriile de performanţă sunt la un nivel foarte redus. Bolojan a declarat că şi dacă au o activitate mediocră atunci aceşti directori îşi îndeplinesc criteriile de performanţă.

Ilie Bolojan a fost întrebat, marţi, la RFI România, de ce nu a reuşit să demită până acum directorii companiilor de stat, plătiţi foarte bine, dar care au o activitate catastrofală, potrivit news.ro.

”Este adevărat că o parte din directorii de companii de stat din România nu au performat în aceşti ani pe măsura funcţiei pe care o deţin, pe măsura câştigurilor pe care le-au avut. Acest lucru a fost posibil datorită abordărilor greşite ale ministerelor, care ce-au făcut? Probabil dorind să-l susţină pe un personaj sau altul pe aceste poziţii, le-au creat contracte de management în care criteriile de performanţă sunt la un nivel foarte redus şi aproape la o activitate mediocră îşi îndeplinesc condiţiile, criteriile de performanţă”, a afirmat Bolojan.

La remarca potrivit căreia aceşti directori sunt şi acum în funcţie, premierul a replicat: ”Ei sunt în funcţie, le-am tăiat drepturile salariale care depăşeau o anumită limită, deci nu mai câştigă atâta de mult, le-am tăiat sumele variabile în anumite zone în aşa fel încât să se ajungă la un nivel decent. Dar aici sunt două categorii de manageri. Sunt managerii care îşi fac datoria, care trebuie plătiţi la valoarea rezultatelor lor şi sunt aceşti manageri, dar v-am spus cu contracte blindate, făcute prost în anii anteriori pe care dacă ministerele nu îi presează, dacă nu le stabilesc în noi indicatori de performanţă, în aşa fel încât iertaţi-mă, să-i alerge puţin să-şi facă datoria, nu o să-i schimbe din aceste funcţii”.

Bolojan a explicat că reforma companiilor de stat nu poate fi făcută de pe o zi pe alta.

”Şi reforma companiilor de stat nu poate fi făcută de pe o zi pe alta, trebuie înţeles asta, dar am început acest lucru, am luat aceste măsuri şi prin ceea ce se face, prin presiunea care se pune asupra lor, prin faptul că bugetele lor vor fi aprobate în primul trimestru, iar în aceste bugete vom pune presiune să-şi îmbunătăţească activitatea în aşa fel încât la finalul anului să se poată face o evaluare, sunt convins că va fi o presiune pusă pe ei. Sunt două posibilităţi. Să-şi respecte aceşti noi indicatori, situaţie în care vor rămâne în funcţie, să nu-i respecte, situaţie în care într-adevăr pot fi schimbaţi”, a afirmat Ilie Bolojan.

Premierul a explicat şi care vor fi consecinţele acestei reduceri cu 30% a salariilor şefilor de companii de stat în afară de o economie la buget.

”Performanţa ar trebui să fie cea care îţi stabileşte nivelul salarizării aşa cum este în general şi în sectorul privat. Reducerea salarizării în zonele în care lucrurile săriseră peste cal nu are neapărat un impact economic masiv asupra bugetului, dar impactul este de natură de echitate, de corectare a unor nedreptăţi aberante”, a mai precizat Ilie Bolojan.

El a menţionat că şi aceste salarii reduse sunt tot mari.

”Salariile în aceste poziţii chiar şi acum reduse, sunt mari. Dar gândiţi-vă cât erau înainte. Şi aici ai anumite posibilităţi pentru a le reduce în condiţii legale. Dacă încerci să faci alte lucruri, rişti ca prin procese, prin sentinţe care sunt ulterior adoptate de un complet sau altul, să trebuiască nu doar să le reduci salariul, ci să le dai şi banii înapoi. Şi cred că acest lucru trebuie să-l facem în aşa fel încât să generăm o minimă echitate de salarizare, atât în sectorul public, dar şi între public şi privat”, a mai declarat Bolojan.

Solicitat să ofere detalii cu privire la directorul EximBank care a închiriat o clădire aflată în patrimoniul statului, însă printr-un intermediar privat, la costuri mult mai mari Bolojan a precizat că acesta mai este în funcţie.

”Mai este în funcţie, nu doar că am transmis toate documentele la parchet, dar pentru asta fiecare instituţie trebuie să-şi facă datoria. (…) Guvernul face o anchetă atunci când se constată că există o formă de delapidare, să spunem, a banului public”, a afirmat premierul, explicând că nu îl poate da afară pur şi simplu pe acest director.

”Nu există un instrument direct pe tema asta, datorită contractelor care au fost încheiate în anii anteriori, aşa cum v-am spus la întrebarea precedentă”, a menţionat prim-ministrul.

El a mai fost întrebat dacă nu este şi o problemă şi în legislaţie.

”Nu e vorba de probleme în legislaţie, e o problemă de buna credinţă a celor cu care aceşti oameni au semnat aceste contracte. În momentul în care ai semnat un contract cu cineva, dacă ai semnat un contract prost şi în activitatea privată, şi unul are doar drepturi, iar celălalt are doar obligaţii, riscul obţinerii unor rezultate proaste este foarte mare. Şi, din păcate, asta s-a întâmplat în anii trecuţi. Deci nu legea este problema, ci modul în care a fost pusă în practică”, a afirmat Bolojan.

El a explicat că legea permite să faci contracte de management şi se porneşte de la ideea că acţionarul are tot interesul ca bunurile lui să fie administrate cât mai corect.

”Legea permite să faci contracte de management, prezumându-se că acţionarul are tot interesul să facă un contract de management ca bunurile lui să fie administrate cât mai corect. Dacă acţionarul, ministrul, secretarul de stat, delegaţia acestora în aceste consilii de supraveghere, adunările generale a acţionarilor, au dorit doar să-şi pună un prieten pe funcţie şi să nu facă ceea ce trebuie, e foarte greu să schimb lucrurile de pe zi pe alta”, a mai declarat Bolojan.

BVB | Știri BVB